A murit Episcopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel

0 15

Episcopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a murit luni seara, 7 ianuarie, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în maşină, la intrarea în oraşul Panciu. Epifanie Norocel împlinise 80 de ani pe data de 14 decembrie 2012.

Surse din cadrul Spitalului Panciu au declarat că Epifanie Norocel se îndrepta spre Mănăstirea Brazi, dar i s-a făcut rău în maşină. A fost chemată ambulanţa care l-a transportat la Spitalul Panciu, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, episcopul decedând în drum spre spital. „Când a ajuns la spital nu mai avea puls. Urmează să se constate cauzele decesului. Cel mai probabil este vorba de un infarct”, au spus sursele citate.

Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a trecut la cele veşnice în după-amiaza zilei de luni, a anunţat şi Patriarhia Română.

Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a născut pe 14 decembrie 1932 la Mălini, judeţul Suceava. În anul 1961 a devenit licenţiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia. Între anii 1965-1971 a fost profesor şi director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între 1971-1975 a fost stareţul Mănăstirii Neamţ.

La 9 noiembrie 1975 a fost hirotonit ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. La 4 iulie 1982 a fost ales Episcop al Buzăului, iar la 8 noiembrie 2009 a fost înălţat la rangul de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.