Comisarul Laszlo Andor: Plăţile pe POSDRU ar putea reveni la normal în februarie

0

În viitoarele săptămâni s-ar putea ajunge la practici normale în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), după ce Comisia Europeană (CE) a convenit anul trecut cu autorităţile române să înceapă să trimită cererile de rambursare pe acest program, a declarat marţi comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles.

Comisarul european Andor a declarat că a purtat discuţii pe acest subiect cu premierul român Victor Ponta şi că, în general, convorbirile cu autorităţile române sunt ‘satisfăcătoare’. Potrivit reprezentantului CE, practicile normale în cadrul POSDRU ar putea fi reluate în luna februarie. Trimiterea cererilor de rambursare a cofinanţării a reprezentat doar primul dintre paşii care trebuie făcuţi în acest sens, a precizat Laszlo Andor.

Premierul Victor Ponta a declarat la jumătatea lunii decembrie că autorităţile de la Bucureşti au trimis CE cereri de decontare pe POSDRU în valoare de 140 de milioane de euro.

Conform unui anunţ făcut la acel moment de şeful guvernului, Victor Ponta, plăţile pe POSDRU au fost deblocate pe 3 decembrie. Plăţile din cofinanţarea UE pe acest program au fost întrerupte în februarie 2012, iar programul a intrat în pre-suspendare în august anul trecut.

La rândul său, fostul ministru al afacerilor europene Leonard Orban declara în decembrie că plăţile pe POSDRU au fost ‘parţial deblocate’, pentru o reluare integrală a decontărilor fiind necesară o nouă misiune de audit în ianuarie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.