Cum a transformat un tânăr antreprenor deşeurile restaurantelor într-o afacere

0

Povestea lui Charles Anderson pare a fi desprinsă dintr-un scenariu de film. Într-o seară, când, în spatele unei clădiri unde se gătea peşte (din Mount Home, Arkansas), Anderson a fost ameninţat cu pistolul de către proprietarul micului restaurant. “Intenţiona să mă împuşte fiindcă i-am furat uleiul”, povesteşte Anderson, fondatorul Golden Fuel Systems, care realizează kituri de conversie a uleiului vegetal brut pentru automobilele diesel, relatează Entrepreneur.com.

Anderson a observat o canistră plină cu ulei uzat în timp ce trecea cu camioneta sa pe lângă un restaurant local. În loc să ceară permisiunea de a-şi alimenta maşina cu deşeurile respective, acesta a oprit şi a început să toarne uleiul folosit în rezervor. Câteva minute mai târziu a avut de dat câteva explicaţii, mai ales după ce s-a trezit cu un pistol îndreptat înspre el.

Scuzele l-au convins pe proprietar să nu tragă. Iar după ce i-a explicat acestuia cum funcţionează sistemul de alimentare pe bază de grăsime al maşinii sale, Anderson nu numai că a obţinut permisiunea de a se alimenta cu uleiul vegetal al restaurantului de fiecare dată când trece prin oraş, dar a obţinut şi o cină gratis.

Născut într-o familie de pescari, producători agricoli şi topografi în oraşul Homer, statul Alaska, unde trăieşte şi acum, Anderson a fost educat la domiciliu şi nu a mers niciodată la o facultate. Însă, stilul de viaţă al familiei sale l-a învăţat ce înseamnă autonomia. Atunci când se strica un tractor sau o barcă, acesta le repara cu materialele pe care le avea la dispoziţie. Aceste experienţe, împreună cu unele reparaţii ale motoarelor diesel pe care le-a realizat împreună cu bunicul său, l-au transformat pe Anderson într-un adevărat inovator.

După ce a învăţat ce înseamnă biomotorina sau uleiul vegetal modificat din punct de vedere chimic, acesta a proiectat o modalitate proprie de evitare a aditivilor, astfel încât să poată turna deşeurile de la gătit direct în rezervorul maşinii sale.

Anderson şi-a modificat prima maşină, o camionetă Toyota care mergea pe motorină, să funcţioneze pe bază de SVO (ulei vegetal brut) la începutul anului 2001. La vremea respectivă nu erau disponibile prea multe informaţii referitoare la acest proces, astfel că, o companie de la care Anderson a achiziţionat un filtru pentru sistemul său, a început să redirecţioneze apelurile clienţilor către telefonul său.

“Deodată au început să mă sune oameni de peste tot şi să îmi ofere bani pentru cunoştinţele mele”, spune Anderson. Atunci i-a venit ideea să înfiinţeze Golden Fuel Systems.

Astăzi, compania deţine produse care pot transforma şase mărci diferite de autoturisme diesel, precum şi generatoare, bărci, semi-camionete, autobuze şi ATV-uri, în vehicule care să funcţioneze pe bază de SVO. În funcţie de fiecare vehicul în parte, costul este de aproximativ 3000 de dolari per kit. Compania a vândut aproximativ 6500 de unităţi.

“Înainte de 2008, ne aflam în creştere continuă”, spune Anderson, adăugând că cel mai bun venit anual al companiei a fost de 1,8 milioane de dolari. “Dar, atunci când economia s-a prăbuşit, la fel s-a întâmplat şi cu vânzările. Însă, cifrele au început să urce din nou, aşa că în 2011, compania a reuşit să vândă produse în valoare de 800.000 de dolari”.

Anderson spune că afacerea oscilează odată cu preţul combustibililor. Însă, viitorul pe termen lung al companiei Golden Fuel este destul de luminos, deoarece afacerea lui Anderson este capabilă să înregistreze creşteri rapide ale veniturilor atunci când preţurile combustibililor se majorează. O parte din această creştere rapidă a veniturilor se datorează unor parteneriate încheiate cu diferiţi instalatori din Ohio, Texas, Florida şi New York, precum şi din Norvegia şi Japonia. Onorarea comenzilor şi livrarea sunt realizate dintr-o mică fabrică din Springfield.

După ce era să fie împuşcat în Arkansas, Anderson are grijă întotdeauna să ceară permisiunea  înainte de a-şi umple rezervorul maşinii cu ulei vegetal uzat, sustras de la diferite restaurante. Acest tip de atitudine se potriveşte mult mai bine cu imaginea companiei sale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.