„Editura Intact” s-a cerut în insolvenţă, pentru a păstra marca „Jurnalul Naţional”

0

– Cererile de înscriere la masa credală trebuie depuse până la data de 11 ianuarie 2013

– Având de recuperat 7,6 milioane de lei pentru tipărirea cărţilor din seria „Biblioteca pentru Toţi”, societatea G Canale & C” SA a instituit poprire asupra mărcii „Jurnalul Naţional” încă din noiembrie 2011

– Atunci datoria era compusă din 171 de Bilete la Ordin fără acoperire, însă până la 7 ianuarie numărul acestora a crescut la 382, iar suma neonorată la peste 17,5 milioane de lei

 

„Editura Intact” SRL Bucureşti (J40/17706/2003, CUI 16020713) a intrat în insolvenţă, la cerere, blocând, astfel, executarea silită pe care nu reuşeşte să o finalizeze firma „G Canale & C” SA, încă din toamna lui noiembrie 2011. Acest creditor are de recuperat suma de  7,6 milioane de lei pentru tipărirea cărţilor din seria „Biblioteca pentru Toţi” (BPT), pentru care „Editura Intact” a emis 171 de Bilete la Ordin, pe care nu le-a onorat la scadenţă.

La declanşarea procedurilor de executare silită, „G Canale & C” SA a instituit poprire asupra mărcii „Jurnalul Naţional”, deţinută de „Editura Intact” SRL, pe care a încercat să o vândă, fără succes, prin licitaţie publică.

Cererea de declanşare a procedurii insolvenţei a fost admisă, de Tribunalul Bucureşti (Dosar numărul 44727/3/2012), la 26 noiembrie 2012, la doar cinci zile de la depunerea dosarului. Cu toate acestea, firma figurează la Registrul Comerţului ca fiind „în funcţiune”, probabil din cauza administratorului judiciar „V.F. Insolvenţă” SPRL, care avea obligaţia să notifice această instituţie.

Instanţa a stabilit următoarele termene limită:

  • pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 11.01.2013;
  • pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor – 22.01.2012;
  • pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor – 07.02.2013.

Pentru soluţionarea eventualelor contestaţii formulate împotriva tabelului preliminar al creanţelor instanţa nu a stabilit un termen limită. Urmează ca prima adunare a creditorilor să fie organizată, conform sentinţei, în data de 28.01.2012.

„Editura Intact” SRL a fost înfiinţată în anul 2003 şi are un capital social de 400.000 lei, deţinut de fetele lui Dan Voiculescu („Felix”): Corina Mirela Voiculescu (născuta la data de 13 octombrie 1976) – 55%, Camelia Rodica Voiculescu (11 septembrie 1974) – 45%.

Administrator unic al societăţii este caracaleanul Marius Tucă (29 iulie 1966), în timp ce George Daniel Matiescu (23 martie 1964) deţine funcţia de director general (din iunie 2011).

Începând cu data de 15.06.2011, La Centrala Incidentelor de Plăţi au fost înregistrate 382 de incidente de plată cu Bilete la Ordin. Suma totală refuzată la plată este de 17.551.169,87 lei, din care cea mai mare parte provine din motive majore, 17.420.909,01 lei.
Foto: ReporterVirtual.ro
Citeşte şi:
Creditorii societăţii „Editura Intact” au pus poprire pe marca „Jurnalul Naţional”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.