Papa Benedict al XVI-lea denunţă adâncirea inegalităţilor sociale din cauza crizei financiare

0

Papa Benedict al XVI-lea a denunţat luni, 7 ianuarie, în tradiţionalul său discurs de început de an în faţa corpului diplomatic – adâncirea inegalităţilor sociale din cauza crizei financiare, relatează AFP.

”Dacă diferenţa dintre dobânzile financiare reprezintă o preocupare, diferenţele crescânde dintre un mic număr /de oameni/, în continuare mai bogat, şi un mare număr, iremediabil mai sărac, ar trebui să provoace mâhnire ”, a estimat Papa în acest discurs, în care au fost prezentate coordonatele şi priorităţile Sfântului Scaun.

”Este vorba, într-un cuvânt, să nu ne resemnăm în faţa discrepanţei în plan social, în timp ce luptăm împotriva celei din plan financiar”, a declarat Suveranul Pontif în faţa ambasadorilor din lumea întreabă reuniţi în Sala Regia a Palatului Apostolic de la Vatican.

Criza economică şi financiară actuală s-a amplificat, ”deoarece profitul a fost prea des ridicat în valoare absolută, în detrimentul muncii, şi pentru că lumea s-a aventurat, fără reţinere, pe calea mai degrabă a unei economii financiare decât a uneia reale”, a denunţat Papa.

Suveranul Pontif a estimat drept urgentă pregătirea liderilor în spirit de responsabilitate, îndeosebi a celor din Uniunea Europeană, invitându-i să monitorizeze ”alegerile dificile”, dar promiţătoare: ”Uniunea Europeană are nevoie, de asemenea, de reprezentanţi clarvăzători şi calificaţi pentru a face alegeri dificile, care sunt necesare pentru redresarea economiei sale şi pentru a pune baze solide pentru dezvoltarea sa”.

”Singure, unele ţări vor merge probabil mai repede, dar, împreună, toţi vor merge desigur mai departe ”, a afirmat Papa în apelul său la coeziune în Uniunea Europeană şi în critica sa faţă de tentaţiile de izolare şi de renunţare la solidaritate cu ţările cele mai sărace.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.