Mark Gray: Raportul pe justiţie privind MCV pentru România, adoptat de CE în a doua jumătate a lui ianuarie

0 5

Raportul pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi adoptat de Comisia Europeană (CE) în a doua jumătate a lunii ianuarie, întrucât executivul comunitar a considerat că este mai potrivit ca noul raport să fie prezentat după instalarea noii administraţii, a declarat joi Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), în cadrul conferinţei de presă zilnice de la Bruxelles.

‘Raportul este programat să fie adoptat de Comisie în a doua jumătate a lui ianuarie. După cum ştiţi au fost alegeri în România şi s-a considerat că este mai potrivit să se vină cu noul raport odată ce noua administraţie va fi instalată’, a afirmat Mark Gray.

Întrebat dacă va mai exista o misiune de evaluare înainte de publicarea raportului din cadrul MCV, purtătorul de cuvânt al CE a precizat că în prezent nu există planuri pentru o astfel de deplasare.

‘În acest stadiu nu există niciun plan pentru o misiune înainte de raport. Aşa cum am indicat, raportul va fi adoptat într-un număr de săptămâni, la sfârşitul acestei luni. Evident, au existat contacte cu autorităţile române în pregătirea acestui raport. Dar în acest stadiu, nu, nu există niciun plan pentru ca o misiune de experţi să meargă la Bucureşti’, a declarat Gray.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la 17 decembrie 2012 că în ianuarie 2013 va avea loc o nouă vizită a CE privind raportul MCV, punctând că ar putea reveni problema că Parlamentul se opune cercetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze.

‘În vederea raportului pe justiţie, începând cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanţe parlamentare – şi nu vreau să le numesc, le ştiţi foarte bine. S-ar putea să revină problema de acum doi ani când în raport aveam menţiuni despre faptul că Parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care parchetul vrea să-i ancheteze, nu să-i aresteze. Acest punct v-aş ruga să-l aveţi în atenţie ca o prioritate zero a viitorului Parlament, dincolo de validarea guvernului”, a spus atunci şeful statului.

Cu prilejul adoptării de către Consiliul European a concluziilor privind raportul din cadrul MCV pentru România, se vor discuta şi progresele realizate de Bulgaria, al cărei raport ar urma să fie adoptat până la sfârşitul anului 2013 de către CE. ‘În contextul concluziilor Consiliului privind raportul pentru România va exista posibilitatea de a discuta acest lucru şi la acea dată Comisia va informa oral Consiliul privind progresele din Bulgaria’, a mai afirmat Gray.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata