Conducerea parchetelor solicită Guvernului să clarifice măsurile legislative privind modificarea statutului procurorilor

0 10

Şefii parchetelor din ţară au participat vineri la sediul Parchetului General la o întâlnire cu Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României, şi cu membrii Secţiei pentru procurori a CSM, în urma căreia au decis să solicite Guvernului clarificări cu privire la măsurile legislative avute în vedere în programul de guvernare privind modificarea statutului procurorilor.

‘În data de 11.01.2013 a avut loc o întâlnire a prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii şefi ai DIICOT, conducerea PÎCCJ şi membrii Secţiei pentru procurori a CSM, în contextul îngrijorării exprimate de marea majoritate a corpului profesional al procurorilor cu prilejul consultării din data de 10.01.2013 faţă de declaraţiile apărute în spaţiul public cu privire la iminenţa unor modificări referitoare la poziţia şi rolul procurorului’, se arată într-un comunicat al Parchetului General remis vineri.

Participanţii au hotărât în unanimitate, în baza mandatului încredinţat de corpul profesional al procurorilor, ca PÎCCJ şi Secţia pentru procurori a CSM să adreseze o solicitare Guvernului României de a detalia referirile din Programul de guvernare la măsurile legislative pentru „Clarificarea statutului procurorilor şi rolul Ministerului Public raportate la dispoziţiile constituţionale”, mai declară Parchetul General.

Şedinţa de la Parchetul General vine în contextul conflictului apărut la Consiliul Superior al Magistraturii, unde o parte din judecători sunt nemulţumiţi de alegerea unui procuror, în persoana Oanei Schmidt-Hăineală, ca preşedinte al CSM.

Joi seara, Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României, a declarat la Digi 24 că nu este de acord ca procurorii să facă parte din Executiv, deoarece s-ar putea ajunge în situaţia ca oamenii politici să decidă ce dosare ajung în instanţă.

Recent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a organizat o consultare a procurorilor din toată ţară în legătură cu alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii, iar din 1.982 de respondenţi, 92% susţin alegerea unui procuror ca preşedinte al CSM.

Potrivit Parchetului General, „în urma acestui demers, 92% din cei 1.982 procurori consultaţi şi-au însuşit următoarea declaraţie: luările de poziţii publice din partea unor asociaţii profesionale ale magistraţilor şi a unor persoane publice ce pun în discuţie statutul procurorului în România şi apartenenţa la corpul magistraţilor ca urmare a rezultatului alegerilor noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 4.01.2013 sunt de natură să provoace îngrijorarea membrilor acestei profesii”.

”Statutul procurorului în România este clar definit în Constituţie şi în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Rolul acestuia în activitatea judiciară, calitatea sa de magistrat, principiile în baza cărora îşi desfăşoară activitatea şi pe baza cărora se organizează cariera sa sunt în mod explicit reglementate de cadrul normativ în vigoare şi conforme standardelor internaţionale. Alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr.317/2004, având în vedere că membrii Consiliului au acelaşi statut şi aceeaşi vocaţie, iar Consiliul este forul comun, având ca scop apărarea independenţei justiţiei”, susţinea Parchetul General.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata