Morar despre relaţia cu Pivniceru: Lucrurile se vor rezolva în sensul că vom scăpa unul de altul

0 7

Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României, a declarat joi, 10 ianuarie, la Digi 24, că nu crede într-o „relaţie mai prietenoasă” cu ministrul Mona Pivniceru, adăugând că lucrurile „se vor rezolva” când drumurile lor se vor despărţi.

Întrebat dacă ar putea avea o relaţie mai prietenoasă cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, Daniel Morar a răspuns: „Sincer, nu cred. Sunt sceptic vizavi de poziţiile pe care doamna Pivniceru le-a avut faţă de mine, faţă de procurori, faţă de DNA, înainte de a deveni ministru al Justiţiei, atunci când era preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, şi nu am văzut nimic semnificativ schimbat, care să mă fac să cred că pe viitor va fi mai bine. Dar lucrurile se vor rezolva în sensul că vom scăpa unul de altul, într-un fel sau altul. (…) Drumurile noastre se vor despărţi cândva”.

Daniel Morar a precizat că nu i se pare normal ca un ministru al Justiţiei care doreşte să facă propuneri pentru funcţia de procuror-şef al DNA să nu-l întrebe şi pe el despre persoanele care ar putea să fie potrivite pentru acest post.

„Eu i-aş fi putut recomanda câteva persoane, patru-cinci, pe care putea să le vadă. Niciodată nu a existat o asemenea discuţie. Să nu îmi spună că vrea, în mod responsabil, să numească oameni responsabili. Cine poate cunoaşte mai bine ce este într-un sistem decât procurorul general sau procurorul-şef al DNA?”, a spus Morar.

Răspunzând unei întrebări, el a afirmat că nu are nicio relaţie cu actuala guvernare. „Nu am nicio relaţie cu actuala Putere, după cum nu am avut nici cu vechea Putere. Mă aştept să fie corecţi în relaţia cu procurorii, cum şi noi trebuie să fim corecţi în relaţia cu ei. Nu am treabă cu Puterea. Sigur că domnul Ponta a făcut afirmaţii repetate şi cu privire la mine, din când în când este preocupat de persoana mea şi adresează aprecieri. Eu nu pot să-i răspund toată ziua. (…) Trebuie să fie plictisitor să tot ataci un om care nu îţi răspunde”, a susţinut Daniel Morar.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata