UE ajută Haiti cu o nouă tranşă de ajutor umanitar de 30,5 milioane de euro

0

UE alocă pentru Haiti o nouă tranşă de ajutor umanitar în valoare de 30,5 milioane de euro, la trei ani după cutremurul devastator care a provocat moartea a peste 200.000 de persoane şi a lăsat 1,5 milioane de oameni fără locuinţe, informează vineri un comunicat al Comisiei Europene (CE).

Trecerea furtunii tropicale Isaac şi a uraganului Sandy prin regiune în ultimul an au ilustrat faptul că sute de mii de oameni vulnerabili din Haiti continuă să aibă nevoi presante, notează executivul comunitar. Mulţi dintre ei trăiesc în continuare în tabere şi revin încet în noi locuinţe. Accesul la apă potabilă, ameliorarea instalaţiilor sanitare şi a igienei continuă să rămână problematice, iar activitatea umanitară se concentrează în primul rând asupra tratării cazurilor de holeră şi a prevenirii răspândirii epidemiei.

‘UE rămâne angajată în ajutorarea haitienilor aflaţi în dificultate şi în reconstrucţia ţării. Trebuie subliniat că au existat mari realizări în activitatea de răspuns la cutremur. Numărul persoanelor care trăiau în tabere de corturi a scăzut de la 1,5 milioane, la vârful crizei, până la mai puţin de 350.000, la finalul lui 2012. Epidemia de holeră a fost în mare parte controlată. Totuşi, trebuie să ne continuăm eforturile de a da Haitiului şansa de a se reconstrui ca o ţară mai puternică după cutremur’, a declarat, vineri, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi gestionarea situaţiilor de criză, Kristalina Gheorghieva, care efectuează în weekend o vizită în Haiti.

În condiţiile în care Haiti este ameninţată de producerea unor dezastre naturale, răspunsul trebuie să fie hotărât, a adăugat ea. ‘Mai multe comunităţi, precum şi autorităţi locale şi naţionale au fost susţinute în ameliorarea pregătirii pentru situaţii de urgenţă şi a capacităţilor de răspuns’, a precizat comisarul european. UE susţine proiecte bazate pe campanii de ridicare a gradului de conştientizare în şcoli şi pe crearea unor grupuri de alertă locală în caz de urgenţă.

De la cutremurul din 2010, ajutorul umanitar al UE pentru Haiti se ridică la o valoare totală de 213 milioane de euro. Noul ajutor în valoare de 30,5 milioane de euro va fi destinat haitienilor care încă nu au locuinţe după cutremurul de la 12 ianuarie 2010, victimelor holerei şi persoanelor cel mai grav afectate de trecerea uraganului Sandy.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.