Olli Rehn exclude o restructurare a datoriei Ciprului

0 10

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a declarat, vineri, 11 ianuarie 2013, că exclude o restructurare a datoriei Ciprului, ţară care, în prezent, negociază cu UE şi FMI un împrumut internaţional, transmite Reuters.

„O ştergere a unei părţi din datoria Ciprului nu este o opţiune pentru noi”, a declarat Olli Rehn, într-un interviu acordat publicaţiei germane „Handelsblatt”.

Joi, agenţia de evaluare financiară Moody”s a retrogradat cu trei trepte ratingul de credit al Ciprului, de la „B3” la „Caa3”, în categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii). „Principalul factor ce a determinat Moody”s să coboare cu trei trepte ratingul împrumuturilor guvernului cipriot îl reprezintă sprijinul masiv pe care băncile cipriote este posibil să îl solicite” în anii ce vor urma, se arată în comunicatul agenţiei.

Ciprul negociază cu troica creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI), încă din luna iunie 2012, un program de ajutor pe patru ani în valoare de 17 miliarde de euro. Însă, înainte de a semna un acord oficial cu Ciprul, miniştrii de finanţe din zona euro au nevoie de rezultatele unui audit derulat în rândul băncilor cipriote, care va arăta care sunt nevoile de capital ale acestui sector şi care va fi publicat la sfârşitul lunii ianuarie.

Dacă va primi un program de sprijin, Ciprul va deveni a cincea ţară din cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Luna trecută, Joerg Asmussen, membru al comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, a afirmat că nu se pune problema ştergerii unei părţi a datoriei Ciprului acum deoarece încă nu se ştie exact de câţi bani are nevoie ţara pentru salvarea băncilor. „În prezent nu se pune problema unei ştergeri („haircut”) a datoriei Ciprului deoarece nu avem decât datele preliminare privind necesităţile de finanţare ale băncilor cipriote. Vom avea datele finale la mijlocul lunii ianuarie”, a explicat oficialul BCE.

Cotidianul german Süddeutsche Zeitung anunţa că FMI condiţionează participarea sa la un plan de ajutor pentru Cipru, care trebuie să fie finalizat până la sfârşitul lui ianuarie 2013, de ştergerea parţială a datoriei cipriote. FMI estimează că, fără această condiţie, ţara nu va fi în măsură să facă faţă dobânzilor la datoria sa, chiar după ce vor fi aplicate reformele cerute, a adăugat ziarul, care citează o sursă apropiată negocierilor dintre Cipru şi troica formată din FMI, UE şi BCE.

Unele state membre ale UE au aceeaşi opinie, dar altele se opun acestei măsuri, mai ales pentru că s-a promis, când Grecia şi-a restructurat datoria, că este vorba de un caz unic.

Principalele trei bănci din Cipru (Bank of Cyprus, Hellenic Bank şi Cyprus Popular Bank) sunt prezente şi pe piaţa din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata