Federaţia Solidaritatea Sanitară susţine soluţia salarizării angajaţilor din sănătate în funcţie de performanţă

0

Federaţia Solidaritatea Sanitară susţine declaraţiile ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, privind necesitatea introducerii salarizării în funcţie de performanţă în sistemul sanitar şi scoaterea salariaţilor din spitalele care realizează venituri din contracte cu Casa din categoria bugetarilor, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică.

Potrivit sursei citate, aceste măsuri sunt coerente cu strategia şi acţiunile Federaţiei care susţine necesitatea unei mai bune finanţări a sistemului sanitar.

‘Străduinţa pentru creşterea importanţei evaluării personalului este o constantă a activităţilor noastre din ultima perioadă. Încercarea de-a introduce o Procedură de evaluare a personalului ca anexă la contractele colective de muncă din ultimii ani constituie unul din exemplele unei acţiuni susţinute în acest sens pe care organizaţia noastră a desfăşurat-o’, se arată în comunicat.

Federaţia susţine, de asemenea, ideea ministrului Nicolăescu de a analiza efectele pe care le are descentralizarea unora dintre unităţile sanitare, în special în ceea ce priveşte spitalele judeţene şi alte spitale care intră în categoria unităţilor sanitare strategice.

‘Considerăm că aceste spitale ar trebui de urgenţă preluate în subordinea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul lor reuşindu-se constituirea unui grup strategic de unităţi sanitare, capabil să contribuie în mod determinant la asigurarea serviciilor publice de asistenţă medicală’, se mai arată în comunicat.

Eugen Nicolăescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că va gândi un sistem de plată a personalului medical în funcţie de performanţă, subliniind necesitatea găsirii de soluţii pentru stabilizarea personalului din sistem.

‘Criteriile de performanţă vor fi cunoscute, transparente, nu le ţin în sertar. Deocamdată lucrăm, gândim o schimbare legislativă (…) trebuie să ne gândim să scoatem statutul personalului medical din statutul bugetar şi să-l ducem într-un statut de plată după performanţă, pe un buget global, astfel încât să existe flexibilitate la nivelul conducerii spitalului, la nivelul conducerilor de secţii, dar pe criterii obiective. Criterii obiective foarte bine stabilite, uşor comensurabile, ca să poată să fie şi stimulative şi aplicate motivant. Pentru că, dacă nu vom face acest lucru, vom cădea într-o altă alternativă, probabil, în care să întărim abuzuri sau să se întâmple orice altceva decât ceea ce ne dorim şi sperăm să se întâmple ca urmare a acestor activităţi’, a afirmat, sâmbătă, Eugen Nicolăescu.

De asemenea, ministrul a spus că se rediscută posibilitatea readucerii Spitalelor Judeţene de Urgenţă în subordinea Ministerului, întrucât descentralizarea s-a făcut ‘fără cap, fără logică şi fără principii’.

Ministrul a declarat că i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat o analiză, ‘o reaşezare a principiilor’ pentru a se stabili ce decizii trebuie luate.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.