Ministrul Sănătăţii susţine că nu poate mări salariile medicilor rezidenţi în acest an

0 10

Ministerul Sănătăţii nu va majora salariile medicilor rezidenţi în acest an şi că o posibilă mărire a acestora ar putea avea loc în 2014, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, ministrul Eugen Nicolăescu.

‘Eu când am plecat din mandat în 2008, un medic rezident avea salariu de încadrare 1.100 de lei şi l-a adus guvernarea lui Traian Băsescu la 700. Eu nu pot să fac creşteri salariale în 2013. Nu am posibilitatea. Atât vă răspund astăzi. Nu, în 2013. Pentru 2014 discutăm în acest an tot programul legislativ. Nu vă pot spune mai mult în clipa de faţă. Sunt abia la început de an şi de mandat. Mai vedem, după ce discutăm şi cu FMI-ul’, a arătat Nicolăescu.

Ministrul a spus că în mandatul său trecut a crescut lefurile personalului medical ‘şi nimeni nu-şi mai aduce aminte că am dublat salariile medicilor şi asistenţilor şi am triplat salariile rezidenţilor de anul I şi II’ şi că acum va gândi un sistem de plată în funcţie de performanţă.

‘Criteriile de performanţă vor fi cunoscute, transparente, nu le ţin în sertar. Deocamdată lucrăm gândim o schimbare legislativă. Astăzi legea ne interzice, trebuie să schimbăm legea ca să facem un asemenea sistem (…) Toată salarizarea de care discutăm se duce pe buget global, deci în aceeaşi sumă de finanţat. Dar este o discuţie pe care trebuie s-o avem în perioada următoare. Eu sper ca în acest an să reuşim ca toată baza legislativă necesară pentru a ne atinge obiectivele să fie realizată. După, sigur că vom putea trece şi la aplicare’, a subliniat acesta.

Întrebat dacă este pregătit pentru eventualitatea unei greve, pe fondul nemulţumirilor de natură salarială din sistem, Eugen Nicolăescu a precizat că este pregătit ‘pentru orice, pentru că aşa e normal’, deoarece ‘când preiei mandatul te pregăteşti pentru orice, şi bune, şi rele’.

Ministrul a subliniat că resursa umană este o mare problemă şi că trebuie reluată ideea potrivit căreia plata personalului medical să se facă în funcţie de performanţe.

‘În sensul în care să motivăm personalul medical şi în felul acesta să găsim o metodă prin care să stabilizăm personalul şi chiar să-l atragem. Să-l motivăm să rămână în ţară şi în speţă şi în SCJU Târgu Mureş. Că vom face modificări legislative substanţiale, că vom merge poate la acte normative subsecvente, mi-e greu să vă spun astăzi care va fi alternativa.

Dar oricum trebuie să ne gândim să scoatem statutul personalului medical din statutul bugetar şi să-l ducem într-un statut de plată după performanţă, pe un buget global, astfel încât să existe flexibilitate la nivelul conducerii spitalului, la nivelul conducerilor de secţii, dar pe criterii obiective. Criterii obiective foarte bine stabilite, uşor comensurabile, ca să poată să fie şi stimulative şi aplicate motivant.

Pentru că dacă nu vom face acest lucru, vom cădea într-o altă alternativă probabil, în care să întărim abuzuri sau să se întâmple orice altceva decât ceea ce ne dorim şi sperăm să se întâmple ca urmare a acestor activităţi’, a afirmat Eugen Nicolăescu.

Ministrul a precizat că deşi a avut şi are reţineri în privinţa acordului cu FMI şi cu CE, acesta trebuie respectat şi trebuie convenite direcţiile de acţiune.

‘Am spus că în 2009, când s-a făcut acest acord, am considerat că n-aveam nevoie. Că dac-aveam un Guvern responsabil, acel Guvern ar fi trebuit să-şi facă singur ordine în curte, să n-aibă nevoie de cineva să-i dea la funduleţ cu nuiaua, ca să-şi facă treaba. De asta am spus c-am avut reţineri, nu pentru altceva. Şi de acolo, sigur că s-au născut constrângeri suplimentare, pe care, ca o ţară normală şi democratică, ţi le duci mai departe indiferent cine vine şi pleacă de la guvernare. E acord internaţional? Respecţi legea internaţională, indiferent că-şi place sau nu-ţi place’, a mai spus Eugen Nicolăescu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata