Neamţ: Bogdan Mararu cere jurnaliştilor să nu mai fie numit interlop

0 6

Bogdan Mararu, tânărul din Piatra Neamţ care a fost ţinta atentatului cu bombă dejucat de poliţişti, a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă remis mai multor publicaţii locale, prin care mulţumeşte anchetatorilor pentru modul în care au gestionat cazul şi cere totodată mass-media să nu îi mai asocieze imaginea cu aceea a unui interlop.

‘Membrii familiei Mararu respectă libertatea de exprimare a presei dar roagă reprezentanţii mass-media să informeze opinia publică conform normelor deontologice ale profesiei de jurnalist, în mod corect şi obiectiv.

Membrii familiei Mararu îşi exprimă regretul pentru faptul că în cadrul ştirilor şi reportajelor difuzate la data de 11 .01.2013, reprezentanţii mass-media au folosit adesea un limbaj jignitor la adresa lor, au insinuat fapte nereale şi au oferit informaţii fără a verifica sursa şi veridicitatea acestora. Un prim exemplu constă în faptul că în cadrul unei emisiuni tv s-a lăsat să se înţeleagă că, după asasinarea lui Mararu Gheorghiţă, membrii familiei Mararu ar fi fost implicaţi în tentativa de omor asupra domnului Mironescu loan Dumitru, deşi nu este adevărat.  (…)

Un al doilea exemplu constă în faptul că în cadrul mai multor emisiuni tv şi radio, familia Mararu a fost catalogată drept ‘clan mafiot’‘, ‘clan de interlopi’, etc. iar evenimentul a fost prezentat ca fiind o ‘răfuială de mafioţi’‘. Asemenea afirmaţii sunt jignitoare şi nemeritate’, se arată în comunicatul de presă, remis de Bogdan Mararu.

El a mai precizat, între altele, că nu va face declaraţii legate de caz, pentru a nu afecta bunul mers al anchetei.

Cinci persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT după ce trei dintre acestea au fost prinse, în flagrant, în noaptea de joi spre vineri, după ce au montat pe maşina lui Bogdan Mararu, lângă roata dreaptă din spate, aproximativ un kilogram de explozibil de tipul C4. Alte două persoane suspectate că sunt implicate în caz sunt audiate la sediul DIICOT Neamţ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata