SUA: Starea de urgenţă sanitară a fost declarată în New York din cauza epidemiei de gripă

0

Guvernatorul statului american New York a declarat sâmbătă starea de urgenţă sanitară din cauza severităţii epidemiei de gripă, iar întregul teritoriu al SUA se confruntă cu cel mai serios episod epidemic din ultimi ani, relatează Associated Press.

În statul New York fost raportate 20.000 de cazuri de gripă, în timp ce pe toată durata sezonului trecut au fost înregistrate numai 4.400 de cazuri. Până în prezent, 20 de copii şi-au pierdut viaţa. Nu se cunoaşte deocamdată numărul adulţilor victime ale gripei. În medie, în fiecare an circa 24.000 de persoane îşi pierd viaţa în SUA ca urmare a complicaţiilor generate de gripă. Epidemia de gripă a început în luna decembrie, mai devreme ca de obicei, tulpina virusului din acest an provocând simptome mai severe decât alte tulpini.

În ciuda începutului timpuriu al epidemiei, medicii susţin că încă nu este prea târziu pentru vaccinarea antigripală. Aproximativ jumătate dintre americani s-au vaccinat în acest sezon, după epidemia de gripă porcină din anul 2009 numărul celor care apelează la vaccinul antigripal crescând în fiecare an. Oficiali americani din sectorul sănătăţii au anunţat vineri că un studiu recent efectuat pe 1.100 de subiecţi a arătat că vaccinul gripal are o eficienţă de 62%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.