Ungureanu: Vom face opoziţie puternică, îndreptată prin critică permanentă, motivată, acerbă la adresa greşelilor guvernanţilor

0

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că obiectivele partidului dar şi starea de spirit a militanţilor Partidului Forţa Civică obligă membrii Colegiului Director al acestei formaţiuni la acţiune politică şi opoziţie puternică îndreptată, prin critică permanentă şi motivată, la adresa greşelilor guvernanţilor.

„Partidul Forţa Civică, în oferta politică din zilele următoare, ofertă politică pe cale de a fi făcută publică, urmează să susţină aşa cum a făcut-o şi până acum, în mod public, obiectivul pentru care s-a angajat în calitate de parte semnatară a protocolului politic care a generat în toamna anului trecut ARD, protocol politic semnat în luna august 2012 care nu a fost denunţat niciodată sau rupt. Acest protocol politic conţine obiectivele politice pe care Partidul Forţa Civică se consideră îndreptăţit să le susţină şi să le apere. Este vorba despre statul de drept, democraţia, libertăţile şi drepturile cetăţeneşti, respectarea legilor ţării,europenizarea României.

Aceste obiective şi starea de spirit a militanţilor Partidului Forţa Civică ne obligă pe membrii Colegiului Director la acţiune politică, în opoziţie puternică îndreptată prin critică permanentă, motivată, acerbă la adresa greşelilor guvernanţilor, ceea ce va face ca tonul nostru să crească,să fim prezenţi din ce în ce mai mult în atenţia publică. Nu considerăm că avem timp de pierdut şi nu considerăm că pe seama ezitării altor forţe politice din dreapta, a incapacităţii unora dintre forţele politice din dreapta de a-şi coagula un discurs critic de opoziţie în zilele care au urmat alegerilor generale, noi suntem datori să aşteptăm. Vom intra într-o ofensivă foarte serioasă cu proiecte legislative cât se poate de bine fundamentate”, a precizat preşedintele Partidului Forţa Civică.

El a explicat că temele pe care parlamentarii partidului Forţa Civică le vor aborda se împart în trei categorii: active, pe care parlamentarii urmează să se pronunţe şi să le promoveze; reactive, care se referă la răspunsul critic al parlamentarilor la teme deja existente în mediul public şi teme conexe care nu au fost până acum decât tangenţial aduse la cunoştinţă membrilor corpului legislativ şi al cetăţenilor.

În ceea ce priveşte obiectivele partidului Forţa Civică în primele şase luni ale acestui an, acestea se vor concretiza în primul rând într-o serie de vizite în teritoriu creearea de sedii funcţionale în toate organizaţiile judeţene dar şi înfiinţarea de noi filiale în oraşele şi municipiile din toată ţara.

„Ne propunem să avem la 1 iunie 2013 un număr de 15.000 de membri în toată ţara, faţă de 7000 în prezent pentru ca la viitoarele alegeri partidul Forţa Civică să aibă reprezentanţi în circumscripţiile electorale. Anul 2013 va fin anul construcţiei pentru Forţa Civică”, a declarat secretarul executiv al partidului Forţa Civică, Ştefan Pirpiliu.

Conducerea centrală a partidului Forţa Civică şi reprezentanţii filialelor partidului din toată ţara s-au întrunit sâmbătă la Braşov în şedinţa Colegiului Director pentru a analiza procesul electoral încheiat, un audit al organizaţiilor judeţene în perioada noiembrie-decembrie 2012, strategia partidului în primele şase luni ale acestui an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.