Criza zonei euro: de ce merită Irlanda o mână de ajutor

0 10

Deşi prognozele privind ţările cele mai afectate ale Uniunii rămân sumbre pentru anul 2013, există totuşi o speranţă în vestul Europei: până la sfârşitul anului, Irlanda ar putea să părăsească programul de salvare iniţiat de către UE şi instituţiile financiare internaţionale şi să stea din nou pe propriile picioare.

Monica Dobrescu

Refacerea economiei irlandeze ar oferi un impuls puternic întregii Europe şi liderului său de facto, Angela Merkel, dar şi Irlandei şi primului său ministru, Enda Kenny. Revenirea Irlandei ar demonstra că regimul de austeritate şi reformele structurale impuse – foarte controversate, de altfel – chiar funcţionează.

De asemenea, refacerea Irlandei ar asigura alegătorii din ţările europene – şi în special pe cei germani, care merg la vot în această toamnă – că programele de salvare a ţărilor aflate în colaps nu îi supun la plata unor taxe crescute pe termen nedefinit, aşa cum pare să fie cazul Greciei. Şi o revenire susţinută a Irlandei pe pieţele financiare ar reda încrederea investitorilor în general, ajutând şi alte economii puternic afectate, precum Portugalia şi Spania.

Spre deosebire de ţările din sudul Europei aflate în aceeaşi situaţie, Irlanda se bucură de o serie de avantaje. Anul trecut, Irlanda a reuşit să evite efectele crizei ce a continuat să erodeze economiile zonei euro. Costurile unitare ale forţei de muncă au scăzut mult, făcând economia Irlandei mai competitivă.

Acest aspect a crescut atractivitatea ţării pentru investitorii străini, care nu au plecat şi continuă să considere Irlanda o destinaţie atractivă pentru producţie şi servicii – şi datorită taxelor scăzute percepute asupra activităţii firmelor. Toate acestea sunt avantaje extrem de benefice, iar dacă în 2013 lucrurile evoluează în mod favorabil, Irlanda ar putea să părăsească programul de ajutor financiar şi să renunţe la asistenţa internaţională.

Aceasta nu înseamnă însă că succesul Irlandei este garantat. Dependenţa de investitorii străini creează o serie de vulnerabilităţi, atât economice, cât şi fiscale. Dacă economia globală intră din nou în criză în acest an, Irlanda va fi puternic afectată, întrucât exporturile sale depăşesc nevoile economiei. O posibilă recesiune va împiedica Irlanda să reducă deficitul bugetar, aşa cum a fost planificat în cadrul unui nou buget de austeritate – al şaselea – elaborat la sfârşitul anului trecut.

Şi chiar dacă lucrurile evoluează conform planului autorităţilor centrale, datoria publică – ce reprezenta doar 25% din PIB în anul 2007 – va depăşi 120% din PIB în anul 2013. Iar dacă luăm în considerare veniturile enorme ale companiilor multinaţionale în ansamblul PIB, datoria reală a Irlandei va atinge aproape 140% din PIB. 

Pe de altă parte, dacă lucrurile nu evoluează conform planului, povara unei datorii publice atât de mari s-ar putea dovedi nesustenabilă. În asemenea condiţii, Irlanda va avea nevoie în continuare de ajutorul ţărilor europene. Aproximativ o treime din datoria sa publică a fost folosită pentru salvarea sistemului financiar-bancar, spre disperarea contribuabililor irlandezi. Guvernul irlandez este în mare parte responsabil pentru situaţia sistemului bancar, întrucât a emis garanţii fără acoperire în plină criză a anului 2008.

În contextul actual, există câteva modalităţi concrete în care Angela Merkel ar putea ajuta economia Irlandei. Condiţiile aplicabile titlurilor de credit pe care Irlanda le-a emis în 2010 pentru a susţine sistemul bancar ar putea fi relaxate. Însă o măsură chiar mai eficientă ar fi aceea de a permite Mecanismului European de Stabilitate (ESM), fondul permanent de salvare a zonei euro, să achiziţioneze participaţii în băncile irlandeze încă operaţionale.

Această măsură ar ajuta Irlanda atât prin eliminarea unei părţi a datoriei suverane, cât şi prin separarea guvernului irlandez de viitoarele apeluri pentru fonduri ale băncilor aflate în dificultate. De asemenea, măsura ar ajuta şi zona euro, prin faptul că ar pune în practică rezoluţia adoptată de liderii europeni în iunie 2012, anume aceea de a distruge cercul vicios între băncile aflate în dificultate şi guverne, care a exacerbat criza economică.

Miniştrii de finanţe ai Germaniei şi ai celorlalte ţări creditoare au declarat ulterior că ESM ar putea fi utilizat în acest fel doar în situaţia în care noi economii din zona euro vor intra în colaps. În aceste condiţii, va fi dificil pentru dna Merkel să îşi schimbe iar poziţia, mai ales în an electoral.

Însă mai devreme sau mai târziu, zona euro va trebui să rezolve problema datoriilor cărora statele nu le pot face faţă individual. Mai mult, printr-o asemenea acţiune, creditorii europeni ar arata că răsplătesc Irlanda pentru modul cum a gestionat criza şi a respectat condiţiile impuse, aşa încât să devină posibil ca aceasta să părăsească programul de salvare. În plus, o asemenea acţiune ar întări hotărârea altor ţări aflate în colaps de a implementa şi respecta strict măsurile de austeritate.

Însă cel mai puternic argument pentru ca Angela Merkel să ofere o asemenea concesie Irlandei este acela că Germania şi economia europeană în ansamblu ar avea mult de câştigat, demonstrând investitorilor că programul de austeritate implementat a dat rezultate.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata