Emil Constantinescu: România poate furniza modele de diplomaţie culturală, am încredere în excelenţa academică românească

0 9

Fostul preşedinte al României (1996-2000) Emil Constantinescu a acordat un interviu AGERPRES în care evidenţiază că după integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, în ţară a urmat „o perioadă de confuzie politică”, iar pe fondul unei acute crize morale s-a accentuat şi criza de idei.

Din punctul său de vedere, pe plan european şi mondial este vizibilă lipsa liderilor, dar şi confuzia între lideri şi manageri. Preşedintele american Barak Obama, sau cancelarul Germaniei, Angela Merkel, „sunt buni manageri care salvează sistemul şi îl fac să funcţioneze. Liderii schimbă, de regulă, sistemul”, spune Emil Constantinescu.

Fostul preşedinte este convins că România poate furniza modele de diplomaţie culturală în Europa şi declară că are încredere în „excelenţa academică românească”. „Trebuie să gândim îndrăzneţ”, spune Emil Constantinescu, evidenţiind, totodată, că un proiect de ţară poate asigura României perspectivele de dezvoltare pe termen mediu şi lung.

Emil Constantinescu a preluat, recent, preşedinţia Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin. În această calitate, a participat, luni, 14 ianuarie, la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” la inaugurarea Oficiului Cluj al Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin.

AGERPRES: Care sunt din punctul dumneavoastră de vedere punctele slabe care continuă să marcheze România şi după aderarea la Uniunea Europeană?

Emil Constantinescu: Pentru mine a fost o surpriză faptul că după ce România a fost integrată de facto în NATO şi în Uniunea Europeană, a urmat o perioadă de confuzie politică. Cred că la baza tuturor conflictelor, uneori exacerbate de la nivelurile politic, instituţional şi al societăţii, a stat această confuzie periculoasă, pentru că a lovit în solidaritatea socială. Consider că singurul mod prin care se poate realiza solidaritatea socială, care stă la baza unei naţiuni, este un proiect politic major.

Un proiect politic devine major atunci când are o bază culturală profundă. Aceasta este şi explicaţia modului în care poporul român a acceptat să facă sacrificii uriaşe şi să plătească un preţ extrem de greu, mai ales în perioada mandatului meu, pentru realizarea unor reforme radicale, necesare pentru integrarea într-o structură de securitate de tipul NATO şi în proiectul atât de complicat şi de dificil precum este cel al Uniunii Europene.

După 2007 mai ales s-a văzut lipsa unui nou proiect politic care să impună o fundamentare serioasă pentru integrarea în UE şi într-o lume globalizată. Nu a fost numai dificultatea României, s-a văzut foarte repede că momentul declanşării crizei financiare şi economice, cu care s-au confruntat Statele Unite ale Americii şi apoi Uniunea Europeană, nu este decât consecinţa vizibilă, în plan financiar mai ales, a unei incapacităţi de a gândi un proiect care se naşte spontan, sub ochii noştri. Există nu numai o criză financiară, pe fondul unei acute crize morale este şi o criză de idei.

AGERPRES: Cum ar putea fi depăşite crizele financiară, economică şi morală care persistă de două decenii în România?

Emil Constantinescu: Experienţa ultimelor două decenii ne-ar putea ajuta să le depăşim. Azi nu se mai poate vorbi de un proiect pentru România dacă nu există o viziune clară în privinţa Europei şi mai ales a unei lumi puternic fracturate, în care societăţile premoderne, moderne şi postmoderne coexistă. Abordarea mea este optimistă. Am în vedere că liderii politici din Europa Centrală şi de Sud-Est, care au condus ţările imediat după căderea dictaturilor comuniste, toţi provenind din mediul intelectual, fie că erau scriitori, ca Vaclav Havel (Cehia), preşedinţi ai Uniunii Scriitorilor, ca Arpad Gontz (Ungaria), profesori la universitate, precum Jelio Jelev (Bulgaria), rectori ai Academiei de Muzică, precum Vytautas Landsbergis (Lituania), dar şi faimoşi istorici, precum Bronislaw Geremek (Polonia), membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009, sau teologii care au stat în preajma lui Lech Walesa, preşedinte al Poloniei între 1990-1995, toţi au avut o gândire asupra modului în care trebuie să fie schimbată lumea. În forurile în conducerea cărora am fost promovat, şi nu mă refer doar World Justice Project, cel mai mare proiect al statului de drept din lume, sau la World Academy of Art&Science, întotdeauna amintesc de rolul acestor lideri prin gândirea lor.

Nu a fost vorba de o extindere a Uniunii Europene iniţiată din vest, ci de o gândire a statelor eliberate de sub dictatura comunistă şi de sub influenţa Moscovei, care au gândit o Nouă Europă. Din păcate, ceea ce constat eu acum este că pe plan european şi mondial este vizibilă o lipsă a liderilor şi o confuzie între lideri şi manageri.

Preşedintele american Barak Obama, sau cancelarul Germaniei, Angela Merkel, sunt buni manageri care salvează sistemul, îl fac să funcţioneze. Liderii schimbă, de regulă, sistemul. Azi este nevoie de o nouă schimbare a sistemului într-o lume complicată, care stă sub semnul incertitudinii şi care trebuie să găsească mecanisme pentru a fi guvernată. De aceea ne întoarcem la importanţa mediului academic.

AGERPRES: Mediul academic are sau nu în acest moment forţa necesară pentru a genera o solidă reconstrucţie naţională pe toate palierele?

Emil Constantinescu: După părerea mea, mediul academic este cel care, lipsit de presiunile pe care politicienii le exercită prin vot, poate gândi transformarea ideilor în concepte înainte de le aplica în societate. Eu cred că nici românii, nici europenii, nici populaţia mondială nu poate fi consideraţi un fel de cobai pe care să se facă experimente. De aceea sunt necesare conceptele clare, la fel şi stabilirea unor mecanisme. Universităţile trebuie să devină laboratoarele care să stabilească aceste concepte şi să pregătească specialişti.

După 1989 a fost necesar să apară noi oameni politici. Generaţia lui Havel, Jelev şi a mea a ocupat doar un palier intermediar. A fost o onoare pentru mine şi cred şi pentru România faptul că am preluat preşedinţia Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin. Am încercat să fac din universităţile din România parteneri ai acestei Academii. Vom încheia, peste două zile, un acord între Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin şi Institutul Cultural Român, care este factorul însărcinat cu diplomaţia culturală. Eu cred că România poate furniza modele de diplomaţie culturală. Trebuie să gândim îndrăzneţ. Acesta este modul în care orgoliul naţional trebuie să fie certificat: prin acţiuni îndrăzneţe.

În mandatul meu, România a traversat o perioadă dificilă, în care economia şi băncile se îndreptau spre faliment. În momentul în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) a propus plasarea României în încetare de plăţi, eu m-am adresat direct unor importanţi lideri ai lumii din acel moment – preşedinţilor SUA şi Franţei, cancelarilor Germaniei şi Marii Britanii – şi le-am spus că România nu poate fi în acelaşi timp un model politic pentru stabilitate cu vecinii din Europa Centrală şi un stat în faliment din punct de vedere economic. În decurs de numai o săptămână, am fost invitat la Banca Mondială şi la FMI pentru a vorbi în faţa consiliilor directoare ale acestora şi nu ne-am dus deloc cu capul plecat.

La întâlnirile la care am participat alături de primul ministru Mugur Isărescu le-am spus celor de la FMI şi Banca Mondială că ei se află într-o eroare, nu noi, pentru că ţările nu sunt societăţi comerciale care pot să fie evaluate numai după un şir de indicatori. Există elemente mult mai importante, care ţin de complexul resurselor naturale şi mai ales umane şi numai cunoaşterea acestora poate să justifice o evaluare a resurselor financiare. A fost un punct de vedere acceptat şi România nu a intrat în incapacitate de plată, dovedind apoi că îşi poate plăti datoriile şi poate obţine o creştere economică.

În acel moment, România nu era vizitată, pentru a fi evaluată, de un director oarecare. Poate vă amintiţi că însuşi directorul general al FMI Michel Camdessus, reputat economist francez, venea în România, sau preşedintele Băncii Mondiale James Wolfensohn era cel care venea personal la Bucureşti pentru a cunoaşte realităţile din această ţară. O astfel de situaţie arată, încă o dată, ce înseamnă să ai un proiect de ţară, şi să cunoşti obligatoriu şi proiectul european şi pe cel mondial. Cred că acest lucru se poate face şi acum.

AGERPRES: Un proiect de ţară poate asigura României perspectivele de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Cum trebuie elaborat acest proiect?

Emil Constantinescu: Acest proiect se poate construi numai în societatea civilă şi numai în mediile elitei intelectuale din societatea civilă, eliberată de presiuni politice. Totodată, un proiect pentru România nu mai poate fi realizat izolat, într-un laborator din România. De aceea, în forurile la care particip am încercat să propun reprezentanţi de frunte ai României. Ca membru al boardului Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe l-am propus pe academicianul Ionel Haiduc. Am făcut diligenţe şi pentru noul rector al Universităţii din Cluj-Napoca, acad. prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop. Eu am încredere în excelenţa academică românească.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata