Raluca Turcan: Întoarcerea clasei pregătitoare la grădiniţe ar avea efecte dezastruoase

0

Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte PDL, susţine, într-un comunicat remis marţi , că o decizie de întoarcere a clasei pregătitoare la grădiniţe ar avea efecte dezastruoase, conducând, printre altele, la supraaglomerarea grădiniţelor.

„Victor Ponta continuă să ceară trecerea clasei pregătitoare la grădiniţă chiar în dispreţul celui pe care l-a desemnat să se ocupe de învăţământul din România, adică al ministrului Remus Pricopie. Victor Ponta continuă să destabilizeze un sistem care trebuie să fie caracterizat prin predictibilitate şi orientat spre performanţă. (…) Cu clasa pregătitoare trecută la şcoală, nu am mai avut anul acesta, pentru prima oară, criză de locuri în grădiniţe – peste o sută de mii de locuri s-au eliberat. Întoarcerea clasei pregătitoare la grădiniţe ar avea efecte dezastruoase.

În primul rând, grădiniţele vor fi supra-aglomerate cu copiii care acum sunt în grupa mare, peste 150.000 de copii ar rămâne în grădiniţe anul viitor, iar copiii de grupă mică nu ar mai avea loc. În acelaşi timp, mii de învăţătoare nu ar mai avea de ales şi ar trebui să devină educatoare iar 7.000 de săli de clasă utilate pentru clasa pregătitoare vor rămâne goale. Astfel, investiţiile făcute de stat în utilarea acestor săli de clasă vor fi irosite”, consideră Raluca Turcan.

Ea îi solicită premierului Victor Ponta, în numele PDL, „să nu mai vorbească înainte de a analiza situaţia concretă”.

„În al doilea rând, îi cer premierului Ponta şi ministrului educaţiei să abroge ordonanţa de urgenţă dată pe sub mână în ultima zi de mandat a Ecaterinei Andronescu prin care îi obligă pe toţi educatorii şi învăţătorii din România să urmeze cursurile unei facultăţi în următorii şase ani dacă vor să îşi păstreze posturile. Este o măsură umilitoare pentru cadrele didactice din România şi singurul său scop este de a alimenta cu studenţi prolificele ‘fabrici de diplome’ din ţară. În plus, veniturile învăţătorilor şi educatorilor sunt puse în pericol de decizii cu iz de răsplată politică”, susţine vicepreşedintele PDL.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.