Istoria pierdută: Împăraţii daci ai Imperiului Roman

0 27

– Am fost învăţaţi să credem că istoria Europei a fost scrisă în special în jumătatea ei vestică, începând cu Imperiul Roman şi, după o perioadă întunecată marcată de năvălirile barbare, continuând cu regatele Evului Mediu şi cu Uniunea Europeană.

 

„Orbiţi” de strălucirea Romei antice şi de cavalerii Evului Mediu, uităm că, sub povara unei administraţii corupte şi ineficiente, a unei economii în declin, a comploturilor şi a războaielor civile, precum şi sub presiunea năvălirilor barbare, Imperiul Roman şi-a mutat centrul de greutate şi capitala spre est, la Byzantium (Megara/ Byzantion/Noua Romă/  Constantinopole/ Istanbul), referirile la el pentru perioada ulterioară acestei mutări făcându-se în prezent folosind numele de Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin.

Acesta a continuat să existe şi să influenţeze viaţa restului Europei pentru încă un mileniu după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, în cea mai mare parte a existenţei sale până la căderea Constantinopolelui (în 1453), fiind cea mai mare putere economică, culturală şi militară a Europei.

În secolul III, concomitent cu declinul Imperiului în Vest şi sub presiunea nevoii ca deţinătorii de posturi politico-administrative să aibă pregătirea şi experienţa militară foarte necesare unei perioade agitate, privilegiile militare şi administrative devin accesibile şi nepatricienilor (ne-nobililor).

Mai mult, posturile publice şi militare la toate nivelurile ierarhice încep să fie ocupate tot mai mult de cetăţeni romani provenind din provinciile cucerite de-a lungul timpului, astfel că în secolul III deja peste jumătate din armata Imperiului provenea din zona Balcanică, cu o populaţie semnificativ tracică şi dacică.

Printre împăraţii romani despre care există mărturii istorice că au origini în această arie geografică, se numără următorii (unele perioade se suprapun, conducerea Imperiului fiind exercitată colectiv de mai mulţi împăraţi în această perioadă a Imperiului):

1.      Maximinus I (Maximinus Thrax) (născut în Tracia sau Moesia, cu origine getică, tracică sau gotică în funcţie de sursele istorice, împărat între 235 şi 238), primul împărat roman care nu a intrat vreodată în Roma şi primul din seria împăraţilor ridicaţi din rândul armatei, a avut o domnie considerată ca marcând începutul “crizei secolului III” a Imperiului.

2.      Decius (împărat 249-251), născut la Budalia în Dardania (azi Martinici, în Serbia) a urcat toate treptele ierarhiei politice şi militare administrând succesiv Moesia, Germania Inferior, Hispania Tarraconensis şi Roma, este proclamat împărat de către armata comandată şi ulterior moare în luptă, fiind primul împărat roman căzut într-o confruntare cu o armată străină (până atunci împăraţii morţi în luptă o făceau în razboaiele civile care au măcinat Imperiul).

.      Constantius Chlorus (împărat 305-306), fondatorul dinastiei Constantine şi tatăl lui Constantin I (Constantin cel Mare), născut în Dardania (Serbia de azi) şi cel mai probabil cu părinţi de origine umilă, deşi istoria oficială a Imperiului îl “creditează” cu părinţi descinzând din împăraţi, pentru a justifica ascensiunea la conducerea Imperiului a fiului său, Constantin cel Mare. A fost implicat în campanii militare în Germania, Galia şi Britannia şi a accentuat divizarea administrativă a Imperiului începută în 293 de Diocleţian prin instituirea Tetrarhiei (Tetrarhia – conducere colectivă a Imperiului de către câte un Augustus a provinciilor din Vest, respectiv din Est, fiecare secondat de un Caesar).

4.      Galerius (împărat 305-311), născut în Moesia Superior din tată trac şi mama dacă, este probabil cunoscut în special pentru războaiele victorioase împotriva perşilor, dar şi a tratamentului brutal şi a taxelor ridicate aplicate populaţiei Imperiului, tratament mai apropiat de cel aplicat de un cuceritor învinşilor, decât de un împărat supuşilor, sub motivaţia că acelaşi tratament a fost aplicat de cuceritorii romani strămoşilor lui de origine daco-getică. Şi-a afirmat originile dacice şi chiar a propus schimbarea denumirii Imperiului în Imperiul Dac, spre oripilarea nobilimii romane. A condus provinciile estice ale Imperiului în cadrul Tetrarhiei.

5.      Constantin I (Constantin cel Mare) (împărat 306-337), născut la Naissus în provincia Dardania din Moesia (azi Niş, Serbia de azi), este primul împărat roman convertit la creştinism, şi-a petrecut mare parte din perioada de ascensiune în provinciile vestice ale Imperiului. Construieşte o reşedinţă imperială la Byzantium, care devine capitala Imperiului, motiv pentru care Constantin I este considerat fondatorul Imperiului Roman de Răsărit. Sursele istorice în privinţa sa sunt bogate (printre care de referinţă este Historia Augusta), însă există suficiente dubii în privinţa veridicităţii informaţiilor conţinute şi a evenimentelor descrise de acestea, având în vedere că mare parte din ele au fost rescrise şi modificate de propaganda oficială care i-a însoţit şi susţinut domnia.

6.      Licinius I (împărat 308-324), cu origine dacică, s-a născut în Moesia Superior (zona Banatului sârbesc), copilărind alături de Galerius, pe care l-a însoţit în expediţiile acestuia împotriva perşilor. Implicat ulterior în lupta pentru putere, l-a învins şi ucis pe Maximinus Daia, dar a sfârşit învins de Constantin I.

7.      Maximinus II (Maximinus Daia) (împărat 311-313), născut în Moesia din tată dac şi înrudit pe partea mamei cu Galerius, a urcat pe scara ierarhică prin merite militare, a fost implicat în războaiele civile din provinciile estice şi a sfârşit învins de Licinius.

Despre o parte a împăraţilor Imperiului se ştie doar locul naşterii sau nici acesta, informaţie care poate fi puţin relevantă pentru determinarea originii în contextul migraţiilor frecvente ale perioadei. În acelaşi timp, este posibil ca adevăratele origini ale împăraţilor menţionaţi să fi fost “fabricate”de propaganda oficială pentru a le justifica ascensiunea la putere prin filiaţie imperială sau divină, în timp ce mărturiile despre alţii este posibil să fi fost înlăturate sau denaturate în momentul schimbării brutale a puterii, astfel că nu putem şti cu siguranţă care dintre împăraţii romani au avut cu adevărat origini dacice, cu excepţia notabilă a lui Galerius.

Ovidiu Bordeuţ

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata