PE votează un acord istoric de parteneriat al UE cu Irakul

0

– Eurodeputaţii au votat joi, 17 ianuarie 2013, primul parteneriat încheiat vreodată de Uniunea Europeană (UE) cu Irakul, care are drept obiective încheierea tranziţiei spre democraţie, reconstruirea şi normalizarea relaţiilor cu comunitatea internaţională. Într-o rezoluţie separată, aleşii europeni şi-au exprimat preocuparea privind continuarea violenţelor şi a încălcărilor drepturilor omului în Irak şi au solicitat o prezenţă mai puternică a UE în această ţară.

Acordul pentru Parteneriat şi Cooperare (PCA) va duce la dezvoltarea relaţiilor în mai multe domenii, de la schimburi comerciale şi până la investiţii. Acordul comercial nepreferenţial, aflat în vigoare provizoriu de la 1 august 2012, include reglementări de bază privind cooperarea în domeniu, menite să ajute Irakul să se pregătească pentru o eventuală aderare la OMC.

„PCA este un simbol al determinării UE de a juca un rol important în tranziţia din Irak. Trebuie totuşi să însoţim ambiţiile noastre politice şi mizele strategice implicate cu resursele umane şi financiare de care este nevoie”, a declarat raportorul Mario Mauro, din grupul PPE.

Conform acordului pe zece ani semnat la 11 mai 2012 şi votat acum de PE, miniştrii de resort se vor întâlni în fiecare an pentru a evalua progresele privind pacea, democraţia şi statul de drept. De asemenea, UE va ajuta Irakul să acceadă la statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

De asemenea, acordul votat prin ridicarea de mâini promovează respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi încearcă să combată terorismul şi proliferarea armelor.

Într-o rezoluţie separată, fără caracter constrângător, votată tot prin ridicarea de mâini, eurodeputaţii şi-au exprimat îngrijorarea privind continuarea actelor de violenţă asupra civililor, grupurilor vulnerabile şi comunităţilor religioase şi a făcut apel la o acţiune mai hotărâtă a autorităţilor irakiene pentru combaterea violenţelor interetnice.

Delegaţia UE din Bagdad trebuie să fie pe deplin operaţională pentru a permite UE să joace un rol semnificativ în tranziţia din Irak, susţin eurodeputaţii. Aceştia subliniază că delegaţia trebuie să aibă un personal corespunzător şi un sediu adecvat, în timp ce şeful său trebuie să dispună de securitatea necesară pentru a se deplasa oriunde în ţară pentru a monitoriza implementarea programelor finanţate de UE, respectarea drepturilor omului şi eforturile de reformă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.