Summitul european de la 7-8 februarie va fi consacrat bugetului UE pentru 2014-2020

0

– Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a decis joi, 17 ianuarie 2013, să consacre summitul european prevăzut pentru 7 şi 8 februarie bugetului UE pentru perioada 2014-2020 şi se declară convins că se va putea ajunge la „un bun acord”, a precizat pentru AFP o sursă europeană.

După numeroasele consultări pe care le-a avut cu liderii europeni în ultimele săptămâni, Van Rompuy este convins că se poate ajunge „la un bun acord”, a afirmat această sursă implicată în negocieri.

Herman Van Rompuy l-a primit miercuri pe premierul finlandez Jyrki Katainen, care este pe aceeaşi linie dură cu premierul britanic, David Cameron, în a cere importante reduceri în propunerile Comisiei Europene.

Preşedintele UE nu a prevăzut deschiderea negocierilor cu noi propuneri. „Punctul de plecare va fi propunerea discutată la summitul din noiembrie consacrat bugetului UE, însă Herman Van Rompuy va ţine cont de rezultatele consultărilor sale pentru a o îmbunătăţi şi completa”, a dat asigurări sursa citată.

În ultima sa propunere, el a redus cu 75 de miliarde de euro cererile Comisiei Europene, pentru un buget de 973 de miliarde de euro pentru respectiva perioadă, echivalentul al 1,01% din Produsul Intern Brut european.

Preşedintele Consiliului European a redistribuit fondurile prelevate din anumite capitole bugetare pentru a le realoca agriculturii şi fondurilor de coeziune destinate celor mai sărace regiuni.

Mai multe ţări, printre care Germania, Marea Britanie şi Finlanda, au considerat însă că şi această propunere este prea ridicată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.