Vasile Blaga: Este nevoie de o nouă lege în ceea ce priveşte locuinţele de serviciu acordate demnitarilor

0

– Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, 16 ianuarie 2013, într-o emisiune la Realitatea TV, că este nevoie de o nouă lege care să stabilească, cât mai restrictiv, numărul celor care au dreptul la locuinţe de serviciu, iar restul acestor imobile deţinute RA-APPS să fie scoase la vânzare.

„Eu mă bucur că domnul prim-ministru a arătat cine stă în aceste vile de protocol, dar, pe de altă, parte, domnia sa măreşte numărul acestora. Şi are nevoia de asta ca să împace liniile din USL, mai înfiinţează un secretar de stat, doi. Au nevoie toţi de locuinţe de protocol.(…) Soluţia este una simplă, o nouă lege şi cred că nimeni nu ar fi împotriva ei care să stabilească cât mai restrictiv cu putinţă, dar totuşi ţinând cont de sesizările statului, numărul şi funcţiile celor care au dreptul la vile de protocol, de ce are nevoie un demnitar pentru a putea sta pe perioada mandatului la Bucureşti. Iar restul (restul imobilelor -n.r.) să fie scoase la vânzare pentru a nu mai fi dorite de diverşi oameni aflate vremelnic în funcţii. E şi o boală, mulţi se gândesc la ele în speranţa că vor avea drept de preempţiune să le cumpere”, a declarat preşedintele PDL.

Întrebat de ce totuşi această problemă nu a fost rezolvată de Guvernele anterioare, Blaga a spus că „lista celor care stau în aceste locuinţe a mai fost prezentată de două-trei ori, dar în momentul în care cineva merge în instanţă cu statul, sunt procedurile legale, nu poate fi scos de acolo”.

„Problema este faptul că în aceste locuinţe stau oameni care nu plătesc chirii care nu de acum, nu de pe timpul guvernării Boc, cel puţin din 2007 vă garantez că sunt la preţul pieţei dacă stai pe termen de mai mult de trei luni de zile.(…)În Guvernul Tăriceanu s-au ridicat chiriile la nivelul pieţei. Eu am beneficiat pe perioada mandatului meu de ministru de Interne în 2005, 2006 până-n 2007, în aprilie, de locuinţă de protocol. Şi în momentul în care nu am mai fost ministru, cred că am fost caz unic în România, m-am dus la secretarul general al Guvernului de la acea vreme şi am încheiat un contract pe care l-am dus la notariat în care mă angajam că voi plăti pe cele trei luni cât am prelungit contractul de închiriere la nivelul pieţei. Am plătit trei mii de euro pe lună, chiria pentru cele trei luni pe care le-am stat suplimentar.În locuinţele de protocol trebuie să stea pe perioada mandatului, în condiţiile legii, cei care au dreptul, eu nu mă pronunţ la nume”, a mai declarat Vasile Blaga.

Guvernul a făcut publică, miercuri, lista beneficiarilor de contracte de închiriere a unor imobile aflate în administrarea RA-APPS, între aceştia aflându-se demnitari şi foşti demnitari ai statului român, dar şi figuri ale mediului de afaceri şi vieţii muzicale româneşti.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.