Creşterea economiei Chinei de 7,8% în 2012 a fost cea mai slabă după 1999

0

Economia Chinei a înregistrat anul trecut un avans de 7,8%, acesta fiind cel mai slab ritm de creştere după 1999, din cauza efectelor crizei financiare şi a scăderii cererii pentru exporturile chineze, mai ales în SUA şi Europa, a anunţat vineri Biroul naţional de statistică (NBS), transmit AP, Reuters şi AFP.

Este al doilea an consecutiv de încetinire a creşterii Produsului Intern Brut al Chinei, după un avans de 9,3% în 2011 şi 10,4% în 2010.

În ultimul trimestru din 2012, economia a urcat cu 7,9%, datorită redresării exporturilor, a producţiei industriale şi a vânzărilor cu amănuntul care au crescut peste aşteptări. Exporturile chineze au înregistrat în ultimul trimestru din 2012 un avans de 14,1%, semnalând redresarea cererii pentru produsele fabricate în statul asiatic.

Reacţia pieţelor după publicarea datelor privind evoluţia economiei chineze a fost în general pozitivă, acţiunile burselor din Asia înregistrând creşteri vineri, iar preţul barilului de ţiţei a urcat.

Noii lideri de la Beijing trebuie să stabilizeze economia anul acesta, să păstreze un nivel scăzut al şomajului şi să evite creşterea preţurilor locuinţelor şi a ratei inflaţiei, care ar putea afecta măsurile de stimulare a economiei.

Produsul Intern Brut al Chinei a ajuns în 2012 la 51.900 miliarde de yuani (8.280 miliarde de dolari), consolidând poziţia de a doua economie a lumii, după SUA.

Economiştii se aşteptau ca economia chineză să crească cu 8%, după ce au estimat un avans de 7,7% în 2012 şi de 7,8% în trimestrul patru din 2012.

Performanţa economică generală a Chinei se stabilizează. În următoarea fază va trebui să ne concentrăm pe schimbarea modelului de creştere economică şi pe îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei avansului economiei’, se arată în declaraţia NBS.

China trebuie să-şi reechilibreze economia, mult prea dependentă de investiţii, pentru a da un rol mai mare consumului gospodăriilor, în timp ce exportatorii chinezi suferă de pe urma crizei din Europa. Pentru a susţine activitatea economică, Banca Centrală a Chinei a redus de două ori dobânda de bază şi a scăzut rezervele minime obligatorii în trei rânduri, pentru a le permite băncilor să acorde mai multe credite.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.