Cum sunt oamenii în mod natural, buni sau răi?

0

Este o întrebare pe care omenirea a pus-o în mod repetat, iar o modalitate de a găsi răspunsul este să analizezi mai îndeaproape comportamentul copiilor. De mii de ani, filozofii au încercat să afle dacă avem în esenţă un caracter bun, care este corupt de societate, sau un caracter rău, care este ţinut sub control de societate. Psihologia a descoperit unele dovezi care ar putea reprezenta o întorsătură a situaţiei în ceea ce priveşte aceste dezbateri, prezintă Bbc.co.uk.

O modalitate prin care putem să ne dăm seama de caracteristicile noastre fundamentale este să ne uităm la bebeluşi. Mintea bebeluşilor este o “vitrină de prezentare” minunată a caracterului şi naturii umane. Bebeluşii sunt oameni cu un minim absolut de influenţă culturală: nu au prea mulţi prieteni, nu au fost la şcoală şi nici nu au citit cărţi. Nu pot să îşi controleze nici măcar propriul intestin, fără să mai vorbim de limbaj, astfel că, mintea lor este cât se poate de inocentă.

Singura problemă este aceea că lipsa limbajului face dificilă evaluarea părerilor lor. În mod normal, întrebi oamenii dacă vor să ia parte la un experiment, oferindu-le instrucţiuni şi rugându-i să răspundă la anumite întrebări, în ambele acţiuni fiind nevoie de un limbaj. Bebeluşii sunt mai drăgălaşi, însă nu sunt foarte ascultători.

 

  • Aşadar, ce trebuie să facă un psiholog?

Din fericire nu trebuie să vorbeşti neapărat pentru a-ţi dezvălui părerile. Bebeluşii se vor întinde înspre lucrurile pe care şi le doresc sau pe care le plac şi au tendinţa să se uite mai mult timp la acele obiecte sau situaţii care îi iau prin surprindere.

O serie de experimente ingenioase, realizate de Universitatea Yale din SUA, au folosit aceste măsuri pentru a analiza mintea bebeluşilor. Rezultatele obţinute sugerează faptul că până şi cei mai tineri oameni au o percepţie asupra binelui şi răului şi, mai mult, un instinct de a prefera binele în defavoarea răului.

 

  • Cum funcţionează experimentele?

Imaginează-ţi că eşti un bebeluş. Din moment ce ai o atenţie de scurtă durată, experimentul va fi mai scurt şi mult mai amuzant decât majoritatea experimentelor psihologice.

Practic este un spectacol cu păpuşi: scena este un decor cu dealuri verzi şi luminoase, iar păpuşile nişte forme decupate cu ochi mişcători (un triunghi, un pătrat şi un cerc, fiecare în propriile culori aprinse).

Ceea ce s-a întâmplat mai târziu a fost o poveste scurtă, în care una din forme a încercat să se urce pe deal, chinuindu-se să ajungă în vârf şi căzând înapoi până la bază de fiecare dată. Apoi, una din celelalte două forme implicate în poveste îl ajuta, în timp ce cealaltă formă îl împingea înapoi, împiedicându-l să ajungă în vârf.

Deja se întâmplă ceva minunat aici, din punct de vedere psihologic. Toţi oamenii sunt capabili să interpreteze evenimentele din scenetă. Păpuşile sunt doar forme. Nu scot sunete umane şi nici nu prezintă emoţii umane. Pur şi simplu se mişcă, însă, cu toate acestea, toată lumea interpretează mişcările ca fiind conştiente şi revelatoare ale caracterului lor. Această “citire a minţii” este valabilă, chiar şi în cazul bebeluşilor.

 

  • Mari aşteptări

Ce s-a întâmplat mai departe ne spune şi mai multe despre natura umană. După spectacol, bebeluşii au avut de ales fie să încerce să ajute forma, fie să o împiedice, şi s-a dovedit că existau mult mai multe şanse ca cei mici să adopte poziţia de ajutor.

Acest lucru poate fi explicat dacă evenimentele din poveste sunt interpretate în funcţie de motivaţii: formele au arătat bebeluşilor că personajul care împinge in sus “vrea” să ajute (un lucru drăguţ), iar forma care împinge în jos “vrea” să provoace probleme (un lucru urât).

Cercetătorii au folosit un bis pentru a cofirma aceste rezultate. Bebeluşii au văzut o a doua poveste în care forma căţărătoare a făcut alegerea de a se îndrepta fie spre ajutor, fie spre cel care vrea să îi împiedice “expediţia”. Timpul petrecut de bebeluşi privind fiecare din cele de două variante ale poveştii a dezvăluit părerea lor despre rezultat.

Dacă forma căţărătoare se îndrepta înspre “personajul rău”, cei mici priveau mai mult la scenetă, decât în cazul în care forma se îndrepta spre “personajul bun”. Acest lucru are sens prin faptul că bebeluşii au fost luaţi prin surprindere de decizia formei căţărătoare de a se îndrepta înspre personajul negativ. Dacă s-ar fi îndreptat înspre forma ajutătoare, atunci acesta ar fi finalul fericit al poveştii, şi evident, acest sfârşit ar fi cel la care s-ar fi aşteptat bebeluşii.

Bebeluşii, cu creierele lor pre-culturale, aveau anumite aşteptări referitoare la modul în care oamenii ar trebui să se comporte?

Se pare că ei fac legătura dintre mişcarea formelor şi motivaţiile lor, şi, mai mult, le preferă pe cele care oferă o mână de ajutor, în loc de cele care ar putea împiedica o acţiune.

Experimentele subliniază faptul că, în natura minţilor noastre în curs de dezvoltare, stă adânc înrădăcinată abilitatea de a înţelege lumea în funcţie de motivaţii alături de un instinct de bază de a prefera intenţiile prietenoase în defavoarea celor răutăcioase.

Pe baza acestei fundaţii este construită moralitatea adultului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.