Shakira organizează un baby shower de binefacere pentru UNICEF

0 8

Shakira şi Gerard Pique au găsit un mod foarte original de a strânge fonduri pentru UNICEF. Chiar şi bebeluşul lor va contribui la acţiunea de binefacere, relatează Voici.

Ei s-au hotărât să adopte o tradiţie tipic anglo-saxonă: baby shower, petrecerea între prieteni prin care se sărbătoreşte bebeluşul ce urmează să vină pe lume. Extrem de implicată în acţiuni umanitare – a creat propria fundaţie când avea doar 17 ani -, Shakira a decis să dea o altă dimensiune evenimentului. În mod tradiţional, invitaţii aduc cadouri viitoarei mame şi bebeluşului, dar, de această dată, cântăreaţa şi Pique s-au adresat fanilor pe internet prin intermediul unui videoclip: ‘După cum ştiţi, în curând va veni pe lume primul nostru copil. Pentru a-i sărbători naşterea, ne-am decis să organizăm un baby shower virtual împreună cu UNICEF. În loc să primim cadouri, am hotărât să ajutăm bebeluşii care se nasc în condiţii de sărăcie extremă aproape în toată lumea. Vrem să vă mulţumin anticipat şi suntem foarte fericiţi să ştim că putem conta pe sprijinul vostru.’

Ca să mulţumească pentru generozitatea celor care vor face cadouri, cântăreaţa de 35 de ani a postat pe site-ul specializat al UNICEF o serie de fotografii alb-negru, în care apare însărcinată, în costum de baie şi jupon, alături de Gerard Pique, cu bustul gol.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata