Dan Zaharescu (ARPIM): Facturile medicamentelor trebuie plătite din martie la 60 de zile

0

Facturile primite de la jumătatea lunii martie a acestui an vor trebui plătite la 60 de zile, în loc de 240-300 de zile, cum sunt plătite acum, potrivit prevederilor directivei plăţilor întârziate a Uniunii Europene, susţine directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.

„Bugetul Sănătăţii a fost în 2012 de 24 de miliarde de lei, respectiv 3,9 la sută din PIB. Potrivit domnului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în 2013 se estimează o creştere bugetară de aproape 30 la sută, adică 31,2 miliarde de lei (5 la sută din PIB), ceea ce înseamnă cu 7,2 miliarde în plus”, a afirmat Zaharescu vineri, la o întâlnire informală.

El a spus că valoarea medicamentelor consumate şi neplătite până acum se ridică la şase miliarde de lei din consumul anului 2012 şi 0,3 miliarde de lei din consumul lui 2010, ceea ce înseamnă în total 6,3 miliarde de lei, cu termen de plată de 300 de zile.

„Directiva plăţilor întârziate nu va impune scurtarea acestei perioade de 300 de zile. Banii vor fi plătiţi la scadenţă în 2013, fiind vorba de achitarea sumelor din 2012 şi 2010, dar la care se adaugă 60 de zile începând cu facturile de la 1 aprilie. Este vorba despre 6,3 miliarde de lei, la care se adaugă 4,3 miliarde de lei, în total bugetul pentru aceste plăţi trebuie să fie de 10,6 miliarde de lei. Ministrul Sănătăţii a anunţat că în 2013 ar putea plăti 3,5 miliarde de lei, ceea ce pentru noi ar însemna un pas important”, a subliniat reprezentantul ARPIM.

Potrivit acestuia, exporturile paralele de medicamente au crescut cu circa 20% şi continuă să fie o problemă.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat recent că bugetul Sănătăţii pentru 2013 este mai mare cu 30 la sută faţă de cel de anul trecut, însă că o parte a acestuia, aproximativ 3,5 miliarde de lei, va fi cheltuită pe datorii acumulate în intervalul 2009 – 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.