Pot veganii să digere adevărul neplăcut al cerealelor quinoa?

2

Nu cu mult timp în urmă, quinoa era doar o cereală peruană obscură pe care o puteai cumpăra de la magazinele cu alimente integrale. Ne chinuim să îi pronunţăm numele, şi totuşi a fost considerată de iubitorii de alimente naturale ca fiind o “minune” faţă de produsele cunoscute, precum cuşcuş şi orez. Quinoa este lăudată deoarece are un conţinut redus de grăsimi şi un aport mare de proteine, relatează Guardian.co.uk.

Consumatorii aventuroşi au fost încântaţi de gustul uşor amărui al cerealei şi de buclele mici şi albe care se formează în jurul boabelor. Veganii au acceptat quinoa ca pe un substitut nutritiv pentru carne.

Neobişnuită printre cereale, quinoa are un conţinut bogat de proteine (între 14% şi 18%) şi conţine toţi acei aminoacizi esenţiali pentru o sănătate generală bună, lucru destul de rar întâlnit la alimentele obişnuite.

Vânzările au luat avânt. Quinoa a fost, în termeni de marketing, “cereala miraculoasă din Anzi”, un plus sănătos la cămara cu provizii a persoanelor care evită carnea. În consecinţă, preţul a crescut (s-a triplat faţă de 2006), mai multe tipuri cereale quinoa negre, roşii şi “regale” ajungând la preţuri de vânzare exorbitante.

Dar există un adevăr neplăcut căruia trebuie să îi facă faţă persoanele care au în cămară o pungă de quinoa. Apetitul ţărilor occidentale pentru aceste cereale a împins preţurile la un aşa nivel încât oamenii săraci din Peru şi Bolivia, pentru care quiona era un aliment hrănitor de bază, nu îşi mai permit să îl mănânce.

Mâncarea de tip “junk food” este mult mai ieftină. În Lima, quinoa costă acum mai mult decât puiul. În afara oraşelor, alimentată de cererea occidentală, presiunea constă în faptul că terenurile care la un moment dat produceau o gamă largă de produse trebuie transformate în monoculturi de quinoa.

De fapt, comerţul cu quinoa este încă un exemplu deranjant al relaţiei de schimb nord-sud, în care consumatorii de aici, conduşi de etică, determină, în necunoştinţă de cauză, sărăcia acolo. Începe să arate ca o poveste moralizatoare referitoare la modul în care exportul alimentelor premium poate afecta securitatea alimentară a ţării producătorului.

Hrănind pofta noastră lacomă pentru această legumă de lux, Peru a pus stăpânire şi pe piaţa mondială a sparanghelului. Rezultatul? În regiunea aridă Ica, unde este concentrată producţia peruană de sparanghel, această legumă dedicată exportului a epuizat resursele de apă pe care se bazează populaţia locală. ONG-urile au raportat că lucrătorii din domeniul sparanghelului muncesc în condiţii proaste şi nu îşi permit să îşi hrănească copiii, în timp ce marii exportatorii globali şi supermarketurile străine se bucură de profiturile lor.

Soia, un aliment iubit de vegani şi promovat ca o alternativă pentru produsele lactate este un alt produs problematic de import, unul care produce distrugeri ecologice.

Producţia de soia este una din cele două cauze principale ale defrişării în America de Sud, împreună cu crescătoriile de vite, deoarece întinderi vaste de păşune şi pădure au fost distruse pentru a face loc plantaţiilor uriaşe.

În urmă cu trei ani, cel mai mare proiect al Europei, numit Fife Diet, a semănat o cultură experimentală de quinoa. Acest proiect a eşuat, iar experimentul nu a mai fost repetat. Însă, această încercare a scos la lumină nevoia puternică de a ne consolida securitatea alimentară, prin reducerea dependenţei noastre faţă de alimentele importate, subliniind faptul că ar trebui să analizăm mai întâi care sunt posibilităţile de cultivare a produselor la noi în grădină.

După o analiză a coşurilor de cumpărături a vegetarienilor şi veganilor, ne dăm seama că aceste produse achiziţionate sunt o consecinţă a dependenţei extrem de mari faţă de produsele importate din locuri îndepărtate.

Însă, în cazul quinoa, există o ironie sinistră în momentul în care cerealele de bază ale ţăranilor din Anzi devin prea scumpe acasă la ei, deoarece acestea au obţinut un statut de aliment erou în rândul străinilor preocupaţi de sănătatea personală, bunăstarea animalelor şi reducerea “amprentei” lor de carbon.

Privind această situaţie prin lentila securităţii alimentare, entuziasmul nostru actual pentru pentru quinoa pare a fi din ce în ce mai deplasat.

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Eugen spune

    Despre Quinoa este prima oara cand aud, dar in ceea ce priveste soia pot spune ca daca s-ar folosi exclusiv pentru hrana umana directa ar rezolva o mare parte din deficitul alimentar mondial. Din pacate cea mai mare parte a productiei mondiale de soia se foloseste in zootehnie (de aici si corelstia directa din America de sud intre marii producatori de soia si crescatorii de vite), unde conversia in hrana umana se face cu mari pierderi

  2. Alexander leg. a V a Macedonica spune

    Soia si produsele derivate sunt agreate intro mica masura de catre consumatori . Resursa de proteina din soia este folosita in zootehnie mai putin in consum uman.Productiile mari de soia obtinute in America Latina se impun printrun cost redus datorat utilizarii soiurilor modificate genetic ,rezistente la actiune erbicidului total glifozat care distruge toate buruienile cu exceptia culturii de soia.Si in Romania soia rezistenta la glifosat s-a demonstrat a fi o cultura rentabila,in acelasi timp se curata terenurile arabile de toate buruienile cu cheltuieli mici si rezultate mai presus de orice metoda de combatere , concomitent cu o imbogatire a solului in azot prin fixarea azotului atmosferic in nodozitatile radacinilor de soia .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.