România, un susţinător ferm şi activ al proiectului Nabucco

0

Ministerul Afacerilor Externe a salutat vineri, într-un comunicat de presă, anunţul Companiei Internaţionale Nabucco şi al Consorţiului Shah Deniz privind semnarea Acordului de colaborare în vederea dezvoltării următoarei etape a proiectului gazoductului Nabucco.

Acordul, semnat vineri la Viena, reprezintă „o evoluţie deosebit de importantă în dezvoltarea proiectului, prin aprofundarea cooperării dintre cele două consorţii şi stabilirea parametrilor colaborării pentru perioada următoare”, precizează MAE.

În acelaşi timp, decizia reconfirmă viabilitatea proiectului Nabucco, fiind un impuls major în direcţia deschiderii Coridorului Sudic de Gaze Naturale, obiectiv prioritar european, consideră instituţia diplomaţiei române.

„În calitate de stat partener în proiectul Nabucco, România a fost şi continuă să fie un susţinător ferm şi activ al implementării acestuia, implicându-se constant în demersurile menite a asigura buna desfăşurare a etapelor pregătitoare”, dă asigurare MAE.

Proiectul Nabucco face parte din Coridorul sudic de gaze naturale, o iniţiativă europeană ce vizează diversificarea rutelor şi surselor de aprovizionare cu gaze naturale a pieţei europene. Proiectul are în vedere, în primă fază, aducerea resurselor naturale din câmpul azer Shah Deniz II, gestionat de Consorţiul Shah Deniz, de la graniţa de vest a Turciei spre Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

La realizarea proiectului Nabucco, din partea României participă compania Transgaz, membru al Companiei Internaţionale Nabucco.

Acţionarii Nabucco au semnat vineri, la Viena, acorduri referitoare la cooperarea strânsă în vederea alinierii programelor de execuţie şi dezvoltarea proiectelor Nabucco Vest şi Shah Deniz II.

Acordurile au vizat şi finanţarea în comun a costurilor de dezvoltare a Nabucco Vest până la decizia selecţiei conductei pentru ruta europeană de livrare a gazelor de la Shah Deniz şi acordarea către SOCAR, BP, Statoil şi Total de opţiuni pentru a prelua o participaţie de 50% în proiect, în noua structură de acţionariat, în urma deciziei pozitive de selectare a conductei Nabucco Vest de către consorţiul Shah Deniz, care administrează zăcământul cu aceeaşi denumire.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.