Boeing continuă producţia modelului 787, însă suspendă livrările

0

Corporaţia aeronautică americană Boeing a anunţat vineri că a suspendat temporar livrările avionului său 787 Dreamliner, aşteptând ca o soluţie pentru probleme acestora cu bateriile să fie aprobată de autorităţile SUA, însă continuă producţia, transmite AFP.

„Producţia modelului 787 continuă. Nu vom livra 787 până ce FAA (Autoritatea Federală a Aviaţiei Civile americane) nu va aproba o modalitate” de a restabili capacitatea de zbor a aparatelor, „iar soluţia aprobată să fie aplicată”, a indicat într-un e-mail un purtător de cuvânt al companiei.

FAA a ordonat miercuri reţinerea la sol a avioanelor Boeing 787 livrate deja companiilor aeriene, determinând reacţii similare în celelalte ţări ale lumii.

Până în prezent, corporaţia Boeing a livrat 50 de aparate din acest model.

Un Dreamliner al companiei japoneze All Nippon Airways (ANA) a efectuat o aterizare de urgenţă miercuri dimineaţa la Takamastu (sudul Japoniei) din cauza unei alarme ce semnala prezenţa de fum şi miros puternic la bordul avionului şi care proveneau de la bateria aparatului.

Acesta este al doilea incident în această lună ce implică o baterie cu ioni de litiu, după o altă problemă, săptămâna trecută, la Boston la un aparat al companiei Japan Airlines (JAL). Defecţiunea a provocat atunci scurgeri de electroliţi inflamabili, emanaţii de căldură şi fum, potrivit FAA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.