„Eu, Barack Hussein Obama…” – portretul psihologic al preşedintelui american

0

La ora când citiţi aceste rânduri, Barack Obama este cel de-al 45-lea preşedinte al SUA. Ce însemană însă pentru întreaga lume acest lucru şi, mai ales ce aşteaptă din partea sa atât americani, cât şi comunitatea internaţională? O întrebare la care încercăm să dăm câteva potenţiale răspunsuri în rândurile următoare.

 Dănuţ Dudu

O ceremonie prematură

„Eu, Barack Hussein Obama, jur solemn să-mi îndeplinesc cu fidelitate îndatoririle de președinte al Statelor Unite și să-mi folosesc toate abilităţile mele pentru a păstra, proteja și apăra Constituţia Statelor Unite”.

Jurământul a fost pronunţat, pe 20 ianuarie, la ora 12 (17 GMT), în „salonul albastru” al reşedinţei prezidenţiale. La ceremonie au participat, alături de familie, doar câţiva jurnalişti acreditaţi pentru acest eveniment, care a fost transmis în direct de televiziunile de pe întreg mapamondul. Discreta ceremonie de învestitură va fi urmată, pe 21 ianuarie, de o manifestare grandioasă la care sunt aşteptate să participe câteva mii de persoane în faţa cărora preşedintele va rosti, pentru a doua oară, jurământul de învestitură în piaţa Capitolului. De aici, coloana prezidenţială va pleca pe artera care leagă sediul legislativului american de Casă Alba. Pennsylvania Avenue.

Diferenţă majoră între cele două evenimente rezidă din prevederile constituţionale.

Adoptat în 1933, cel de al 20-lea amendament al Constituţiei americane dispune ca mandatul preşedintelui să ia sfârşit la ora 12 a zilei de 20 ianuarie, iar din acel moment funcţia să fie preluată de noul ales.

Cum data de 20 ianuarie a căzut în acest an duminică, oficialităţile americane au fost obligate să organizeze cele două ceremonii: una privată şi cealaltă publică. Conform tradiţiei într-o astfel de situaţia ceremonia publică şi discursul inaugural este reportat pentru pentru a doua zi, astfel încât Barak Obama este cel de al şaptelea preşedinte american care îşi ţine discursul inaugural cu o zi întârziere. Numai că de această dată discursul prezidenţial coincide şi cu “Martin Luther King, Jr. Day”, dată în care este comemorat eroul drepturilor civile.

Revenind la ceremonia de învestitură, este pentru a doua oară când Obama îşi rosteşte alocuţiunea de învestitură pe 21 ianuarie.

Şi în primul mandat, jurământul a fost rostit public pe 20 ianuarie, dar cum s-a produs o eroare în formula rituală, Barak Obama, de comun acord cu preşedintele Curţii Constituţionale, conservatorul, John Roberts, a decis ca pentru a evita orice risc juridic rezultat din această eroare, jurământul să fie rostit pentru a doua oară pe 21 ianuarie la Casa Albă. (Conform celor de la Reuters, anul acesta, pentru a se evita repetarea erorii, cei doi au confruntat formula jurământului înainte de pronunţarea acestuia de către Obama).

Aşa cum se întâmplă într-un astfel de moment, Obama a ales să-i aibă alături pe americanii “de rând”, reprezentaţi de opt cetăţeni ce vor avea locuri rezervate la ceremonia oficială. Printre aceştia se vor număra şi Ida Edwards, o infirmieră pensionară care a trăit momentele mişcărilor pentru drepturile civile, Erica Chain, o tânără care suferă de o tumoare pe creier şi care ar avea o şansă de vindecare prin reforma sistemului sanitar propusă de Obama (“Obamacare”) şi Kenyetta Jones, o muncitoare de la General Motors, companie simbolică pentru forţa de renaştere a industriei auto.

Dintre cei patru foşti preşedinţi încă în viaţă, doar democraţii Jimmy Carter şi Bill Clinton vor fi prezenţi la ceremonia de investitură, republicanul George W Bush declinând invitaţia din cauza bronşitei de care suferă tatăl său în vârstă de 88 de ani, George H. W. Bush (fost şi el preşedinte al SUA), care este internat de mai bine de două săptămâni.

Ceremonia a fost precedată de dezbateri intense legate de bugetul evenimentului: la mijlocul lui noiembrie cei de la NPR au contestat cuantumul cheltuielilor de organizare care a costat bugetul American în 2009 nu mai puţin de 170 milioane $.

Din acest motiv, Obama a autorizat ca o parte din costuri să fie acoperită de donaţii de la companii importante cum ar fi gigantul petrolier ExxonMobil. Tot din motive economice numărul starurilor care vor presta cu această ocazie a fost redus. Cu toate acestea, printre starurile care au întreţinut atmosfera pe 20 ianuarie sau numărat Katy Perry, Smokey Robinson, Usher, Alicia Keys, Stevie Wonder, John Legend urmând ca pe 21 acestora să li se alăture Beyonce, Kelly Clarkson şi James Taylor.

Şi ce ar fi o astfel de petrecere fără şampanie? Numai că, anul acesta, meniul a fost pe punctul de a declanşa un adevărat scandal diplomatic deoarece comitetul de organizare a optat pentru o şampanie produsă în California, ceea ce a stârnit protestele celor de la “Champagne Bureau” (instituţie de lobby care se ocupă cu promovarea şampaniei franţuzeşti), care susţin că şampania adevărată nu poate proveni decât din regiunea cu acelaşi nume.

Un alt moment tensionat al manifestărilor este legat de… pantofii prezidenţiali. Ronald Reagan, George H. W. Bush, Bill Clinton şi George W. Bush au purtat, la ceremonia de investitură, pantofi marca “Allen Edmonds”. O tradiţie pe care, în 2009, Obama s-a decis să nu o respecte: dintr-un motiv necunoscut, acesta a purtat pantofi “Cole Haan”, produşi în afara graniţelor americane. Asta a permis PDG-ului companiei “Allen Edmonds”, Paul Grangaard, (o întreprindere cu o vechime de 91 de ani şi care fabrică mare parte din pantofii săi în SUA) să arate cu degetul către Obama: “Cu actualul nivel al şomajului, ne aşteptăm să poarte produse americane!”.

 

Obama este noul Kennedy?

Conform analiştilor, între Barack Obama şi John Fitzgerald Kennedy există o sumă de asemănări care le permite să-i supranumească pe aceştia “preşedinţi reformatori”.

Coincidenţele între carierele politice ale celor doi pleacă din perioada copilăriei. Cei doi au crescut în perioade dificile pentru istoria americană şi care au marcat ulterior cariera lor politică. Kennedy a trăit perioada Marii Depresii din anii ’30, în timp ce Obama, în anii ’70, era marcat de perioada înfrângerii suferite de America în războiul din Vietnam.

Ambii au studiat la Universitatea Harward (Obama a făcut studii şi la Universitatea din Colombia). Cei doi au avut o carieră pre-prezidentială de peste 10 ani în congresul şi senatul american, au scris două cărţi şi au doi copii.

Din punctul de vedere al alegătorului american, principala asemănare între cei doi ţine de ruperea stereotipurilor politice: Kennedy a fost primul preşedinte catolic al SUA, în timp ce Obama este primul preşedinte de culoare al Americii. În plus, ambii sunt democraţi, ceea ce explică o serie de similitudini apărute în discursurile lor şi intervenţiile făcute în sprijinul electoratului propriu.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre cei doi, acestea ţin mai mult de epoca în care activează aceştia. La urma urmei, între cele două mandate s-a scurs 50 de ani ceea ce a permis ca tendinţele liberale din Partidul Democrat să fie consolidate alături de ideile de comportament politic corect şi multicultural. Dacă politica lui Obama a adus spiritul de “iertare şi reconciliere generală”, Kennedy a fost cel care a militat pentru lupta pentru afirmarea supremaţiei SUA. Ca răspuns la ameninţarea islamismului radical, Obama încearcă să găsească soluţii amiabile, în timp ce Kenedy în faţa fostei Uniuni Sovietice nu a răspuns decât cu forţa.

 

Portret psihologic de preşedinte

Pe 18 ianuarie presa rusă publica un portret psihologic al noului preşedinte american, care, datorită charismei sale publice, este catalogat ca fiind “starul pop al politicii americane”, faţă de John Kennedy care era supranumit “primul preşedinte hollywoodian”.

Cu toate acestea, psihologii consideră că tocmai această charismă îi poate juca feste lui Obama.” El are darul de a comunica cu publicul, dă impresia că îl înţelege şi că este de acord cu acesta în toate privinţele. O imagine care a venit în contradicţie cu declaraţiile din 2008, când Obama anunţa restrângerea operaţiunilor militare din Afganistan şi Irak. În momentul în care acest lucru nu s-a întâmplat, au fost foarte mulţi care s-au simţi trădaţi” declara, pentru “Vocea Rusiei”, psihologul american Sasa Abramski, autorul unei cărţi referitoare la psihologia preşedintelui Obama.

Mulţi analişti sunt de acord că Obama este politician până în măduva oaselor şi încearcă să câştige cât mai mult capital electoral. Conform lui Fedor Loukianov, redactorul şef al revistei “Rusia şi politica globală”, Obama se împiedică de dansul său pe sârmă care l-a ajutat să câştige primul mandat. “El a petrecut prea puţin timp la Washinghton înainte de a deveni preşedinte şi a jucat anterior rolul de organizator comunitar, concept pur american, care poate fi tradus ca animator sau coordonator. De fapt, misiunea sa constă în a convinge oamenii că trebuie să se unească pentru a rezolva o problemă concretă în interesul tuturor – menţiona acesta.

Se ştie că animatorii sau coordonatorii sunt rar genii sau profeţi inspiraţi, ci sunt cei care cunosc cel mai bine dorinţele şi prejudecăţile celor din jurul lor. Ca un om care a văzut lumea şi a crescut în afara graniţelor SUA, Obama nu este tentat să demonizeze Rusia aşa cum au făcut Reagan sau Bush. Aceasta este, în opinia jurnaliştilor ruşi, motivul pentru care el a relansat celebrul dialog, dar a cedat sub presiunea republicanilor, care l-au acuzat de colaboraţionism cu Kremlin-ul. Şi aceasta se manifestă ca o altă trăsătură psihologică a caracterului său şi anume aceea de a schimba ritmul şi melodia în funcţie de conjunctura de moment.

În concluzie, Obama reprezintă o contradicţie importantă pentru psihologia epocii actuale: este un individ “corect politic”. Este un negru crescut într-un mediu cultural perfect alb de esenţă europeană, un creştin care şi-a schimbat de mai multe ori confesiunea şi care şi-a făcut în acelaşi timp studiile în Indonezia, ţară musulmană.

Este de asemenea un apărător al săracilor care nu încetează a vorbi despre drepturi şi de instanţele care ar putea rezolva problema inegalităţii sociale. Fără nici o umbră de intoleranţă şi fanatism care să te facă să crezi că în spatele atâtor “nu” există un” da”.

Cu alte cuvinte, care este adevărata personalitate din spatele evaziunilor sale constante şi retractărilor în cel mai pură tradiţie a politicii corecte? se întreabă retoric presa rusa.

 

Provocările lui Obama

În primul rând ar trebui reamintit că în 2012 sloganul lui Obama a fost tranşant: „FORWARD” („Înainte!”). Mesajul transmis electoratului era foarte clar: nimic nu se va schimba esenţial din ceea ce s-a întâmplat în primul mandat. Numai că noul preşedinte mai are destul de muncă până la onorarea promisiunile electorale din primul mandat, înainte de a le onora pe cele din 2012.

Oponenţii lui Obama îl consideră malefic pentru că ţelul său pare a fi transformarea din rădăcini a SUA. În realitate, acesta este mult mai puţin nesăbuit, promovând o politică mai calculată, mai puţin temerară, care însă i-a permis să se concentreze pe deziderate pe termen scurt, ceea ce i-a creat imagine unui “om cu idei măreţe”.

Înainte de toate, Obama este perceput ca salvatorul sistemului financiar mondial, iar echipa sa marşează acum pe reforma sistemului sanitar, dorind să-l transforme într-un sistem accesibil pentru marea masă a cetăţenilor care poate suplini, într-o oarecare măsură, scăderea pieţei muncii şi a salariilor.

Chiar dacă salvarea sistemului financiar şi reforma sănătăţii sprijină, aparent, în special clasa mijlocie a societăţii americane, în realitate aceasta este supusă la presiuni din ce în ce mai mari. Dincolo de progresele invocate de administraţie că s-au înregistrat în perioada precedentului mandat, obiectivele propuse pentru cel de al doilea mandat sunt modeste, astfel încât se pune întrebarea dacă preşedintele doreşte sau poate face mai mult.

Printre provocările rămase încă o necunoscută pentru nouă echipă de la Casa Alba se enumeră sărăcia, reforma educaţiei, politica externă, strategiile militare, controlul bancar, problemele de mediu, imigraţia, comunitatea de culoare, politica în domeniul drogurilor etc.

O listă lungă care ar implica, pentru a fi abordată (şi nu rezolvată), o schimbare de ton şi atitudine la Casa Albă, care să impună un uriaş acord bugetar. Fără aceasta, deşi Obama figurează în rândul marilor câştigători ai campaniilor prezidenţiale (a câştigat cu peste 50% din voturi în majoritatea circumscripţiilor), este departe de ceea ce se numeşte “om al schimbărilor”.

Numai că Obama are un mare avantaj faţă de toţi predecesorii care au fost realeşi: majoritatea legilor importante le-a trecut prin Congres în precedentul mandat, acum putând guverna fără a face prea des apel la legislativ. În plus, conjunctura economică internaţională îl poate ajuta în demersul său de relansare a economiei americane, iar oponenţii săi, după ce au pierdut bătălia “fiscal cliff” sunt în derută.

Întrebarea principală care se pune este, însă, dacă Barack Obama va fi suficient de dur, perspicace şi solid pentru a-şi transforma marile promisiuni în realitate.

Critici săi sunt, bineînţeles, sceptici, iar americanii li se alătură. Un sondaj realizat de “HuffPost/YouGov” a relevant că doar 37% dintre americani estimează că Obama va reuşi să fie un preşedinte „mare sau peste medie”. De asemenea, marea majoritate a celor chestionaţi consideră că ţara “nu merge în direcţia corectă.”

Rămâne de văzut dacă Barak Obama va reuşi să realizeze ceea  ce şi-a propus sau dacă va da dreptate detractorilor săi.

Dănuţ Dudu

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.