Rolling Stock, o asociere Grup Feroviar Român-CFR Marfă, a înregistrat în 2012 un profit de 4,5 milioane euro

0 9

Rolling Stock Company, societate pentru închirierea de locomotive şi vagoane în exteriorul României înfiinţată în 2008 în parteneriat între Grupul Grampet şi CFR Marfă, a avut un profit de 4,5 milioane euro în 2012 şi va începe să plătească dividende, potrivit informaţiilor remise duminică, 20 ianuarie, de către reprezentanţii companiei.

Rolling Stock Company este o societate comercială privată cu capital integral român, având ca acţionari două dintre cele mai importante firme de pe piaţa operatorilor feroviari, CFR Marfă şi Grup Feroviar Român – membră Grupului Grampet. CFR Marfă şi-a adus aportul în material rulant din parcul rece (neutilizat) al companiei, în timp ce Grup Feroviar Român a adus ca aport în numerar aproximativ 50 de milioane de euro.

„Parcul total al Rolling Stock Company este în prezent de 5.735 de vagoane. Potrivit informaţiilor companiei, a fost reparat aproximativ 75% din materialul rulant al companiei în fabrici de reparaţii din România. Conform planului de afaceri întocmit în 2008, societatea începe să fie profitabilă. În 2012, profitul din activitate a fost de 19,4 milioane lei, adică aproximativ 4,5 milioane euro”, a declarat Leonard Aurel, director general Rolling Stock Company.

Acesta a subliniat că Rolling Stock Company a înregistrat rezultate care au depăşit aşteptările iniţiale, întrucât rezultatele din prezent arată mai bine decât cele prevăzute în planul de afaceri realizat în urmă cu cinci ani.

La rândul său, directorul general al Grup Feroviar Român, Sorin Chinde, a declarat că astfel se dovedeşte că există alternative la tăierea vagoanelor din parcul neutilizat.

„Prin crearea acestei societăţi, Grup Feroviar Român a dovedit că poate exista o alternativă reciproc avantajoasă la casarea prin tăiere a materialului rulant”, a spus Sorin Chinde

Înainte de 1989, parcul de material rulant al CFR Marfă conţinea peste 120.000 de vagoane, însă, potrivit unor estimări peste, 80.000 de vagoane au fost tăiate şi valorificate ca fier vechi.

În perioada 2008-2009, pentru parcul de material rulant modernizat şi reparat de către fabrici româneşti, SC Rolling Stock Company SA, care a început activitatea în martie 2008, a încheiat contracte de închiriere cu operatori feroviari de transport privat şi agenţi economici din Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, România, etc.

Rolling Stock Company S.A s-a înfiinţat în anul 2008 ca un joint-venture. Asocierea dintre cele două societăţi care activează pe piaţa transporturilor pe cale ferată – Grup Feroviar Român S.A şi CFR Marfă S.A – a apărut din dorinţa părţilor de a beneficia de oportunitatea creată prin reorganizarea la nivel european a sistemului feroviar de transport de mărfuri.

Astfel, prin liberalizarea circulaţiei mărfurilor, eliminarea barierelor vamale, sistemul simplificat de tranzit şi legislaţia armonizată s-au creat premisele liberalizării serviciilor de transport feroviar şi apariţia firmelor private care ofereau la nivel european servicii dedicate, superior calitative, la tarife competitive faţă de cele practicate de administraţiile feroviare de stat. Având în vedere faptul că aceste firme se confruntau cu o problemă majoră în lipsa materialului rulant apt să presteze aceste servicii, Rolling Stock Company şi-a propus să asigure materialul rulant pe această nişă de piaţă.

Societatea Rolling Stock Company are ca obiect de activitate închirierea în Europa de Sud-Est a materialului rulant adus ca aport în societate de SNTFM CFR Marfă SA, ulterior reparării acestora prin intermediul finanţării asigurate ca aport în societate de Grup Feroviar Român. Vagoanele şi locomotivele aduse ca aport la capitalul social al Rolling Stock Company fac parte din parcul de locomotive şi vagoane de cale ferată al CFR Marfă SA, scoase din circulaţie, excedentare, aproape de stadiul de casare. Riscul era ca şi aceste vagoane să fie casate prin tăiere dacă nu erau utilizate, soartă împărtăşită de alte mii de vagoane din ultimii 23 de ani.

În scopul achiziţionării serviciilor de reparaţii pentru vagoane şi locomotive, Rolling Stock Company a organizat licitaţie deschisă, cu strigare, prin Bursa Română de Mărfuri, participante fiind toate unităţile reparatoare, contractele de reparaţii fiind adjudecate de către cele mai importante societăţi reparatoare din România şi astfel au putut fi păstrate locuri de muncă în cadrul atelierelor şi fabricilor româneşti într-un moment extrem de dificil pentru economia românească.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata