„Anu’ acesta, fonciirea e mai a năibii ca niciodată”

0

… spunea unul dintre personalului romanului “Moromeţii”, în care Marin Preda surprindea genial modul în care ţăranul român încerca să supravieţuiască în faţa presiunii fiscale exercitate de guvernele care s-au perindat la cârma României în perioada interbelică. După mai bine de jumătate de secol de la apariţia primului volum, drama familiei Moromete (a se citi a ţăranului român) este mai actuală ca oricând.

Dănuţ Dudu

Aşa după cum anticipam, singură scăpare a actualilor guvernanţi în fata presiunilor exercitate de către creditorii care au împrumutat cu multă “bunăvoinţă” şi “dezinteresat” România o reprezintă supra-impozitarea.

Nimic nou sub soare, pentru că, în ultimii ani, fiecare guvern care s-a perindat pe la Palatul Victoria şi-a făcut un titlul de glorie în a inventa o nouă taxă, un nou impozit… Cele mai bănoase dar şi cele mai hulite au fost folosite ca monedă de schimb electoral până după câştigarea puterii.

Odată cocoţaţi în portofoliile ministeriale, promisiunile electorale au fost uitate şi s-au transformat în exerciţi de imagine. Anularea impozitelor şi taxelor repudiate de români a fost înlocuită, folosind o nouă strategie: rebotezarea lor.

De exemplu, taxa auto a trecut prin diverse stadii purtând nume care din care mai pompoase ajungând acum să se numească timbru de mediu. Cum ar spune românul: “Aceeaşi Marie, cu altă pălărie!”. Că înmormântează industria auto ce relevanţă mai are pentru guvernanţi?

Nu ştim dacă exemplul taxei auto este cel mai elocvent, dar cert este că două dintre direcţiile fiscale pe care s-a angajat actualul guvern sunt dezastruoase pentru economia României: impozitul forfetar şi fiscalizarea agriculturii.

Tema impozitului forfetar este o reeditare (cosmetizată) a aceluiaşi impozit introdus în 2009 de guvernarea Boc şi care a costat România dispariţia a peste 100.000 de firme şi concedierea a peste 200.000 de angajaţi.

Fără a lua în calcul acest trist istoric, sub masca eradicării evaziunii fiscale din turism, actualii guvernanţi doresc să revină la această formă de impozitare, care va avea că şi consecinţa dispariţia unui alt număr de firme mici.

Greu de anticipat acum care vor fi costurile acestei măsuri reflectate în economie şi pe piaţa muncii, dar este evident că măsura în sine este complet contraproductivă în ceea ce priveşte susţinerea economiei naţionale.

Câţi dintre actualii sau potenţialii mici investitori vor mai avea curajul să se arunce în braţele hidrei fiscale româneşti? Părerea noastră este că din ce în ce mai puţini.

Consecinţa? Firesc, evaziunea fiscală va exploda, economia gri va vira puternic către zona neagră, iar nenorocitul turism românesc va intra în faliment. Cine vor avea de câştigat? Din nou cei din afara ţării care-şi vor permite să cumpere pentru sume derizorii şi ceea ce are România mai valoros: istoria păstrată în monumentele apărate cu sânge de înaintaşii noştri.

Probabil că unii vor spune că este singura metodă prin care turismul nostru se poate ridica la standardele occidentale. Poate că aşa este, dar care este preţul pe care îl vom plăti? Nu va fi similar cu cel plătit pentru înstrăinarea rezervelor geologice ale României, cel pe care-l plătim la pompă de câte ori alimentăm, cel plătit de câte ori ne aflăm la casa de marcat a supermarketurilor?

În ceea ce priveşte extinderea bazei de impozitare din agricultură şi asupra celor 670.000 de agricultori, aceasta ne duce cu gândul la “fonciiirea” moromeţiană.

Fără a încerca să subvenţioneze agricultură şi mai ales pe mici producători, după un an 2012 extrem de greu pentru agricultură românească cu producţii afectate serios de secetă, cabinetul Ponta vrea să ia blana ursului din pădure.

Cu alte cuvinte, are n-are producţie, are n-are animale, are n-are cu ce trăi ţăranul român trebuie să plătească zeciuială statului din puţinul pe care îl are (dacă îl mai are).

Situaţia actuală se suprapune, până la similitudine, peste imaginea genial surprinsă de Marin Preda în “Moromeţii” prin vocea personajului Bălosu “Mă întâlnii pe la prânz cu Jupuitu. Zicea că mâine dimineaţă o porneşte prin sat după fonciire. (…) Zice că a primit o dispoziţie, sau un ordin, dracu să-l ia… Că cine are de achitat fonciire şi n-o s-o achite mâine, o să le ia din casă”.

Cum vor decurge lucrurile în această situaţie? Să cităm din acelaşi roman: “Perceptorul, agentul de urmărire Jupuitu şi şeful postului de jandarmi străbătură bătătura, intrară tropăind în tinda şi pătrunseră în odaie.

 – Moromete, scoal’ în sus! Zise perceptorul aşezându-se grăbit pe pat şi desfăcând servieta. Dă-mi rolurile comunale! Ceru apoi agentul. Are ceva la comunal?

 – Are, spuse Jupuitu. Şase sute paisprezece lei.

 – Plus două mii pe exerciţiul 36 – 37, scrie! Plus trei mii pe prima parte a exerciţiului curent. Adică nu, pe exerciţiul curent îl mai amânăm. Auzi, Moromete? Te amânăm. Plăteşte restanţele, fonciirea şi impozitele comunale.

 Moromete se ridicase în capul oaselor şi se uită la ei cu o nepăsare sumbră.

 – Ei, Moromete, facem chitanţa? Întrebă perceptorul binevoitor.

 – N-am! Spuse Moromete. Ieşiţi afară! Şi se întinse la loc cu tâmpla pe căpătâiul roşu-înflorat şi înţepeni cu ochii închişi”.

În ceea ce priveşte speranţa că cei aleşi vor avea timp pentru a se ocupa şi de acest mărunţiş nu putem decât să subscriem la dialogul dintre principalele personajele ale romanului referitor la prestaţia celor care ţin în mâinile lor destinele ţării:

“- Opreşte că s-a fleşcăit! Întrerupse Cocoşilă. Vezi mă, prostule, adăugă apoi triumfător. Credeai că altă treabă n-au ei în parlament decât să discute că ai tu fonciire multă de plătit!

 – Păi nu se putea, fiindcă era chestiunea asta la ordinea zilei, răspunse Moromete. Şi pe urmă n-ai văzut că nici Iorga nu era acolo?

 – În orice caz văz că guvernul a ieşit bine din afacerea asta! Constată Iocan cam zăpăcit.

 – Păi şi opoziţia a ieşit bine când a vorbit Madgearu la început, observă şi Cocoşilă.

 – E bine! Zise Dumitru lui Nae cu gura mare şi-şi întinse picioarele lui lungi cât putu mai încolo. Cade guvernul! Vin ţărăniştii iar la putere, vine alde Crâşmac!”

Credem că orice comentariu suplimentar este de prisos.

Dănuţ Dudu

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.