Consiliul Europei: Corupţia este cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei

0 8

Corupţia este cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei pe continentul european, a avertizat, marţi, 22 ianuarie,secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, cerându-le statelor membre să-şi intensifice lupta împotriva acestui fenomen, informează EFE.

Din ce în ce mai mulţi oameni de pe continent îşi pierd încrederea în statul de drept, a semnalat, într-un comunicat, reprezentantul organizaţiei paneuropene, care a plasat problema corupţiei deasupra crizei financiare, instituţionale şi de încredere prin care, în opinia sa, trece regiunea.

Jagland le-a cerut statelor membre ale Consiliului Europei să trateze ‘cu seriozitate’ recomandările organismelor de control ale acestuia şi a lansat un apel propriei sale instituţii pentru a acţiona imediat.

Potrivit acestuia, Consiliul Europei trebuie să se concentreze asupra unor priorităţi precum protecţia libertăţii de expresie şi a presei, promovarea diversităţii şi a protecţiei minorităţilor.

Thorbjorn Jagland, care a vorbit, marţi, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a mai subliniat că organizaţia paneuropeană trebuie să combată corupţia şi să ajute guvernele să aplice reforme judiciare

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata