Exploatarea gazelor de şist – afacere sau crimă împotriva umanităţii? (III)

2

– Continuăm seria materialelor referitoare la gazele de şist făcând o trecere în revistă a ceea ce se întâmplă la nivel european. Fără a dori să fim avocatul diavolului, multitudinea de opinii existente pe această temă la nivelul comunităţii europene conturează un tablou bucolic în care soluţia pentru independenţa energetică a Europei o reprezintă exploatarea gazelor de şist. Din păcate, această perspectivă a fost cea care a blocat la nivelul Parlamentului European adoptarea unui moratoriu pe această temă.

 Dănuţ Dudu

Există realmente rezerve de gaz de şist?

Deşi poate părea straniu dezbaterile pe marginea problemei extracţiei gazelor de şist la nivel european se bazează pe o mare necunoscută: care sunt rezervele reale din acest tip de hidrocarburi!

Asta deoarece sigura evaluare a existentă este una globală şi a fost realizată de către cei de la EIA (U.S. Energy Information Administration) şi care se bazează pe evaluări ale datelor geologice existente şi nu pe exploatarea de facto a resurselor prezumate.

În plus, problematica este suplimentar complicată de realitatea cifrelor avansate în ceea ce priveşte rezervele potenţiale exploatabile, cazurile Poloniei şi cel al Marii Britanii fiind elocvente în acest sens.

Aceste ţări au lansat recent campanii de estimare a rezervelor potenţiale pentru a putea face o evaluare cât mai corectă a acestora. Astfel dacă EIA estima că în Polonia există 5.290 miliarde de m.c. de resurse tehnic recuperabile, Institut Geologic al Poloniei a evaluat rezervele de gaz de şist între 350 şi 700 miliarde m.c.

În cazul Marii Britanii, agenţia americană avansa o rezervă potenţială de 2.740 miliarde m.c. în timp ce un raport al Camerei Comunelor făcea trimitere la o evaluare de 5.710 miliarde m.c. din care însă doar 10%-20% pot fi recuperabile. În acelaşi timp, Institutul Britanic de Geologie estima respectivele rezerve doar la 150 miliarde m.c..

Situaţia este similară la nivelul întregii Europe ceea ce a determinat Parlamentul European să confirme că estimările în acest domeniu rămân imprecise şi relevă doar “existenţa unor resurse energetice indigene considerabile”.

Cu toate acestea întrebarea care se pune este de ce refuză guvernele să aibă referinţe clare legate de aceste potenţiale rezerve de hidrocarburi? Răspunsul ţine de problemele de mediu ce ar putea apărea în cazul în care s-ar începe exploatarea acestor resurse, motivaţie care însă păleşte în faţa argumentelor companiilor miniere şi, mai ales, în faţa dorinţei fireşti de independenţă energetică a fiecărei ţări.

De altfel, dacă facem o analiză a raportului dintre importurile şi exporturile de gaz natural al ţărilor europene (vezi tabelul următor) se poate observa că singura ţară 100% independentă de importuri este Norvegia.

Majoritatea celorlalte depind în special de gazul rusesc, Lituania fiind ţară care depinde în totalitate de această sursă. Aici mai trebuie remarcat şi faptul că în cazul României şi al Bulgariei Rusia rămâne, deocamdată, singura sursă de aprovizionare, 100% din gazul natural de import provenind din acesta sursă.

Cine doreşte să exploateze gazele de şist?

Ţinând cont de fragilitatea evaluărilor şi de situaţia generală discutabilă în ceea ce priveşte independenţa energetică a ţărilor europene, şase dintre acestea au demarat studii preliminarii care să permită evaluarea resurselor de gaz neconvenţional de care ar putea dispune aceste state: Germania, Lituania, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi regiunile autonome Tara Bascilor şi Aragon din Spania (vezi tabelul următor).

Datele obţinute nefiind relevante, unele ţări cum ar fi Polonia, Marea Britanie, Suedia, regiunile Aragon şi basce au ales să folosească în acest scop foraje, iar în urma datelor obţinute să poată lua o decizie coerentă legată de oportunitatea exploatărilor. Ceea ce este însă extrem de important este că în toate aceste cazuri populaţia a fost consultată înainte de demararea respectivelor foraje.

Trebuie însă subliniat că în Marea Britanie, “Department of Energy and ClimateChange” (DECC) (Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice) a suspendat forajele în iunie 2011 ca urmare a unei suite de seime cu magnitudinea de 2,3 pe scara Richter, care au fost înregistrate în jurul localităţii Blackpool, ca urmare a forajelor prin tehnica fracturării hidraulice. În ianuarie 2012, “British Geological Survey” a concluzionat că riscurile legate de poluarea apelor freatice şi pericolele seismic au fost exagerate, ceea ce a obligat DECC să anuleze moratoriul.

Alte ţări au ales calea moratoriului pentru a da timp dezbaterilor şi studiilor. Este vorba de Germania, Olanda şi România.

În Germania, dezbaterile pe acest subiect au determinat crearea unei comisii parlamentare care va studia perspective explotării acestor resurse în cele şase landuri vizate. Comisia, care are rol decizional, nu a interzis utilizarea tehnicii de fracturare hidraulică, dar a recomandat adoptarea unui cadru legal strict în acest domeniu. La începutul lui 2013, a demarat o dezbatere publică naţională care va completa studiile făcute şi care va permite elaborarea unei legislaţii în domeniu.

În România, protestele populare organizate împotriva explotării gazelor de şist au obligat executivul să organizeze un referendum pe această chestiune, dar care a fost invalidat din lipsa cvorumului.

În acest moment doar două state, Franţa şi Bulgaria, au interzis toate estimările exacte legate de rezervele de care dispun şi utilizarea fracturării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist. (Acestora li s-au adăugat, între timp şi cei regiunea autonomă spaniolă Cantabrie).

Oricum, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Norvegia dispun de experienţă în domeniu şi au actori economici importanţi pentru ca să poată fi realizate scenarii alternative în cele mai bune condiţii de mediu.

Nu putem încheia această trecere în revistă fără a menţiona cele două ţări care pentru moment şi-au manifestat rezerve semnificative referitor la acest subiect şi care au decis să nu deschidă încă dosarul: Norvegia şi Italia.

 

Dependenţa energetică şi competitivitatea: o chestiune strategică

Într-un context internaţional instabil, imprevizibil şi cu evoluţii rapide, exploatarea gazelor de şist prezintă pentru unele state un evident interes strategic. Reducerea dependenţei de importuri este un obiectiv major pentru toţi actorii economiei mondiale, SUA sperând că în 2035 jumătate din producţia de gaz metan să fie obţinută pe baza gazelor de şist, atingerea acestui obiectiv având un important impact asupra politicii externe americane (şi nu numai).

Chiar dacă în acest moment lipsa datelor certe pentru Europa nu permite avansarea unui astfel de scenariu, se presupune că un astfel de demers va fi urmat şi la nivel european, mai ales pentru ţările care dispun cu adevărat de rezerve importante de astfel de gaz. Astfel, estimările rezervelor de gaz de şist polonez (350 miliare m.c.) înseamnă acoperirea actualului consum pe o perioadă de 20 de ani.

Pe de altă parte, exploatarea acestor rezerve poate constitui un răspuns ferm problematicilor legate de creşterea preţului energiei în următoarele decenii, astfel încât acum s-a declanşat o cursă contracronometru pentru atingerea acestui obiectiv. Goana după licenţele de exploatare a atins din plin Europa (mai ales Polonia, Danemarca şi Marea Britanie), iar industriile implicate în exploatarea acestui gaz neconvenţional fac investiţii uriaşe pentru a câştiga poziţii favorizante.

Care însă va fi preţul acestora?

 

Gazul de şist – plus valoare energetică?

Nu putem încheia episodul de astăzi fără a face referire la mixul energetic dintre gazele convenţionale şi cele neconvenţionale. Acesta nu va fi o alternativă la sursele de energie regenerabile şi ar trebui să le completeze astfel încât rezultanta să permită scăderea sensibilă a costurilor producţiei energetice şi, implicit, a preţului fiecărui kilowatt consumat.

Dincolo de ceea ce se numeşte independenţă energetică, acest mix poate asigura sincopele înregistrate în furnizarea energiei regenerabile şi o susţinere energetică suplimentară pentru economiile ţărilor care vor fi dispuse să implementeze acest mix. Din acest punct de vedere, simplist vorbind, soluţia numită gaz de şist pare să aducă un sprijin, din punct de vedere energetic, pentru economia ţărilor care vor accepta exploatarea acestora.

O promisiune care ascunde însă costurile reale ale procesului de exploatare. Şi pentru a vă face o imagine reală a acestor costuri încheiem cu un pasaj din studiul “Impactul extracţiei gazelor de şist şi a petrolului de şist asupra mediului şi a sănătăţii umane”, realizat în 2011, de “Direcţia Generală Politici Interne” a Parlamentului European în 2011 şi care a fost supus dezbaterii plenului acestei instituţii în momentul dezbaterii cadrului legal referitor la exploatarea acestor resurse:

Având în vedere caracteristicile sale, tehnologia utilizată pentru dezvoltarea gazelor de şist are un impact de mediu inevitabil. Ea prezintă un risc ridicat în caz de utilizare incorectă şi, chiar şi atunci când este aplicată corect, poate să prezinte un risc ridicat de daune aduse mediului şi de pericole pentru sănătatea umană”.

(va urma)

Dănuţ Dudu

CITITI SI

Exploatarea gazelor de şist – afacere sau crimă împotriva umanităţii? (I)

 

Exploatarea gazelor de şist – afacere sau crimă împotriva umanităţii? (II)


Citește și
2 Comentarii
  1. Cae Indru spune

    Romania verde, curata, fara gaze de sist si fara cianuri ! Spunem NU OTRAVIRII IREVERSIBILE a solului si apelor freatice, prin experimentele chimice de masa initiate de chevronmoleastwestrmgs si sprijinite obsesiv de administratia centrala si de o mass-media tacita si supusa nu-se-stie-cui.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.