Fenechiu: CFR Marfă şi TAROM vor fi privatizate în şase luni începând din februarie

0 9

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat marţi, 22 ianuarie, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii misiunii FMI la Bucureşti, că CFR Marfă va fi privatizată într-un procent de 51% din acţiuni iar un pachet de 20% din acţiunile TAROM vor fi preluate de un investitor străin, termenul stabilit cu reprezentanţii delegaţiei FMI pentru finalizarea celor două privatizări fiind de şase luni începând cu luna februarie.

‘Discuţiile au vizat atragerea de fonduri europene şi restructurarea companiilor cu pierderi, precum şi calendarul stabilit împreună. În ceea ce priveşte CFR Marfă, deşi eu nu mi-aş fi dorit, am ajuns la concluzia ca va trebui să privatizăm 51% din acţiunile companiei deoarece situaţia economico-financiară din prezent poate fi redresată doar printr-o infuzie masivă de capital privat”, a spus ministrul transporturilor.

Oficialul a precizat că a convenit cu delegaţia instituţiilor financiare internaţionale ca 20% din acţiunile companiei TAROM să fie şi ele preluate de un investitor internaţional termenul stabilit pentru ambele companii fiind de „şase luni începând din luna februarie”.

Ministrul a precizat totodată că o altă ţintă stabilită cu reprezentanţii delegaţiei financiare internaţionale este aceea de 90 de zile pentru numirea de manageri privaţi la toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor aflate în memorandumul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.

Ministrul transporturilor a mai spus că discuţiile nu au vizat eventualele restructurări sau disponibilizări în cadrul acestor companii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata