Procurorii cer închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, autorul atacului de la coafor

0

Procurorii au cerut judecătorilor ca Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat din 5 martie 2012 de la coaforul din zona Perla, să fie condamnat la închisoare pe viaţă, motivul fiind că acesta şi-ar fi premeditat fapta şi avea discernământ în momentul săvârşirii ei.

Solicitarea a fost făcută luni la Tribunalul Bucureşti, în cadrul procesului în care Gheorghe Vlădan este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Procurorii au susţinut că Vlădan şi-a plănuit fapta şi avea discernământ în momentul comiterii crimei, aşa cum rezultă din probele şi expertizele aflate la dosarul de urmărire penală. Gheorghe Vlădan a declarat, în ultimul său cuvânt, că nu îşi poate explica cum s-au produs evenimentele pentru care este judecat şi i-a mulţumit judecătorului pentru că i-a permis să-şi spună părerea în timpul procesului.

Instanţa a rămas în pronunţare în acest dosar, urmând să anunţe sentinţa pe 28 ianuarie.

Procurorii au stabilit că, pe 5 martie 2012, Gheorghe Vlădan a intrat într-un coafor din Bucureşti, unde lucra soţia sa, şi a tras cu un pistol marca Glock de calibru 9 mm asupra persoanelor care se aflau în salon. Două femei au murit pe loc, printre care şi soţia lui Vlădan, iar şase persoane au fost rănite. El a tras şi în direcţia altor două persoane, dar nu le-a rănit.

Potrivit expertizei efectuate de INML, Gheorghe Vlădan a avut discernământ când a săvârşit fapta.

Conform anchetatorilor, Vlădan a luat decizia de a-şi ucide soţia şi pe colegele acesteia de la coafor după ce a citit acţiunea de divorţ depusă la Judecătoria Sectorului 4.

După comiterea faptelor, Vlădan s-a predat la personalul de pază al unei societăţi comerciale din apropierea salonului, unde a fost identificat şi apoi reţinut. Potrivit specialiştilor de la INML, ‘faptele inculpatul Vlădan Gheorghe, aşa cum au fost descrise, au fost săvârşite cu intenţie directă, iar inculpatul a avut discernământul faptelor sale, pe fondul unei tulburări de personalitate emoţională de tip impulsiv’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.