Suspect, inculpat pentru asasinarea celor trei militante kurde la Paris

0

Pista unei reglări de conturi interne a PKK se conturează în cazul triplului asasinat la Paris al unor militante kurde după inculparea luni a şoferului uneia dintre victime, care se declară membru al aceleiaşi organizaţii înarmate, relatează AFP.

Anchetatorii, care caută să descopere eventuale complicităţi în această crimă, urmează să determine mobilul acestui triplu omor care a suscitat o vie emoţie într-o perioadă în care Ankara şi rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK, interzis în Turcia) s-au angajat în discuţii de pace.

Corpurile celor trei femei fuseseră descoperite cu mai multe gloanţe în cap, trase cu aceeaşi armă, în sediul Centrului de informare al Kurdistanului (CIK), în nordul capitalei franceze, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie.

Arestat joi, Omer Guney – un turc de 30 de ani, care susţine că aparţine PKK de doi ani – a fost inculpat luni după arestarea sa pentru ‘sasinate şi legături cu o întreprindere teroristă’ şi ‘participare la o asociaţie de răufăcători’. Parchetul a dispus plasarea lui în detenţie provizorie.

‘Individul este suspectat că ar fi unul dintre autorii faptelor’, a indicat procurorul Parisului, Francois Molins, într-o conferinţă de presă.

Una dintre victime era Sakine Cansiz (55 de ani), considerată a fi o a apropiată liderului închis al PKK, Abdullah Ochalan, cu care sunt în curs discuţii de pace. Celelalte două victime erau Fidan Digan şi Leyla Solyemez.

Omer Guney fusese desemnat de PKK să fie şoferul şi însoţitorul prin Paris a Sakinei Cansiz.

El a recunoscut că a însoţit-o pe Sakine Cansiz la locul crimei în 9 ianuarie, dar afirmă că a părăsit sediul spre ora 11h30, potrivit dlui Molins.

Versiunea lui este dezminţită de examinarea imaginilor înregistrate de nişte camere de supraveghere din apropiere, care au arătat că dna Cansiz a intrat în sediul CIK în 9 ianuarie la 11h29 împreună cu şoferul său, dar acesta a ieşit singur la 12h56.

‘Compararea timpului triplului asasinat cu timpul folosit de Omer Guney constituie un element capital’, a declarat dl Molins, care a precizat că intervalul orar estimat de moartea celor trei femei este ‘acelaşi cu cel al prezenţei lui Omer Guney.’

Alt element luat în considerare de anchetatori îl constituie urmele de praf de puşcă dintr-o sacoşă descoperită în vehiculul utilizat de şofer în 9 ianuarie, sacoşă asemănătoare celei pe care o purta suspectul în imaginile camerei de luat vederi.

Procurorul a declarat, totuşi, că o amprentă genetică parţială descoperită pe un tub de cartuş nu este a suspectului, ceea ce însă nu este suficient pentru a-l disculpa, a declarat procurorul Molins.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.