Comisia Europeană crede că rămânerea Marii Britanii în UE este în interesul tuturor

0

Comisia Europeană (CE) salută ‘declaraţia neechivocă’ a premierului britanic David Cameron că vrea ca ţara sa să rămână în Uniunea Europeană, a declarat miercuri Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar.

‘Ţine de guvernul britanic şi de poporul britanic să decidă care cred că este cea mai bună abordare privind locul Marii Britanii în UE. CE salută declaraţia neechivocă a premierului Cameron că vrea ca Marea Britanie să rămână în UE, care este o uniune bazată pe voinţa democratică a statelor membre’, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Ea a adăugat că ‘este în interesul UE şi în interesul Regatului Unit’ ca Londra să fie ‘un membru activ’ şi ‘în centrul’ blocului Celor 27.

Pia Ahrenkilde-Hansen a apreciat că Marea Britanie ‘aduce mult integrării europene şi a contribuit la definirea politicilor Europei, de la adâncirea pieţei unice, la extindere, la climat, la politica energetică, la menţinerea unei Europe deschisă pentru lume şi la dezvoltarea unor noi oportunităţi comerciale’.

După discursul lui David Cameron, ea şi-a exprimat dorinţa ca dezbaterea din Marea Britanie ‘să se focalizeze asupra conţinutului relaţiei’ dintre Londra şi UE şi ‘vor permite o evaluare informată a modului în care colaborarea cu Europa afectează influenţa Marii Britanii în provocările globale’.

Premierul britanic a promis miercuri că, dacă va fi reales, va organiza până în 2017 un referendum privind apartenenţa ţării sale în UE, într-un discurs în care a cerut recentrarea relaţiei ţării sale cu UE ‘asupra pieţei unice’.

Şeful cabinetului britanic s-a declarat favorabil rămânerii Marii Britanii în UE, dar a avertizat asupra ‘pericolului’ ca în absenţa reformelor, ‘Europa să eşueze şi britanicii să se îndrepte spre ieşire’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.