Constantin Niţă: Vom privatiza pachetul majoritar la Electrica prin vânzare la bursă

1

Autorităţile vor privatiza pachetul majoritar de acţiuni de la Electrica prin vânzare pe bursă, toate filialele de distribuţie urmând să fie preluate de acţionarul majoritar, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

‘La Electrica încercăm să privatizăm majoritar şi astfel toate filialele de distribuţie vor fi preluate de acţionarul majoritar. Va fi vândut pachetul majoritar pe bursă’, a afirmat Constantin Niţă.

Primele companii care vor avea management privat vor fi Transgaz, Nuclearelectrica şi Romgaz, a adăugat acesta.

‘Complexul Energetic Oltenia nu poate fi introdus într-un proces de privatizare, nici CE Hunedoara. De-abia au fost înfiinţate şi va mai dura până la listare şi până la introducerea managementului privat’, a afirmat Constantin Niţă.

Reprezentanţii Ministerului Economiei s-au întâlnit marţi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflată în România începând din 15 ianuarie, pentru a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România. În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti, reformele structurale şi bugetul pentru 2013.

Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 la sută din cota pe care România o are la Fond.

Citește și
1 Comentariu
  1. Vanzatoru' spune

    Vindeti , baieti, toate gainile care va mai fac oua de aur …!!! ( Electrica, Transgaz, Hidroelectrica …) Si in anii viitori o sa „chitaiti” din nou ca nu aveti bani la buget, nu o sa aveti bani de investitii, pentru invatamant sau sanatate. Si veti mari BIRURILE din nou (SI DIN NOU) pana cand poporul asta se va ridica iarasi asa cum a facut-o si in ’89 !!! ( pentru ca si mamamliga, se umfla , se umfla insa pana la urma tot da in foc…)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.