Corneliu Cernev (sindicat): Oltchim va intra în insolvenţă

0 11

Societatea Oltchim va intra în insolvenţă, a declarat miercuri,liderul sindicatului Oltchim, Corneliu Cernev.

‘Am fost anunţaţi că Oltchim va intra în insolvenţă. Vom discuta la ora 16.00 în Consiliul de Administraţie pentru a adopta o decizie în acest sens’, a afirmat Corneliu Cernev.

Executivul a analizat patru variante pentru redresarea societăţii Oltchim, care vizau fie reluarea privatizării sau privatizarea parţială a acesteia, fie crearea unui transfer de business sau intrarea în insolvenţă.

Acţiunile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost suspendate de la tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti miercuri dimineaţă la ora 9.54 pentru informarea investitorilor conform Titlului II art. 111 (1) lit. d din Codul BVB.

Potrivit reglementărilor citate, Bursa poate decide suspendarea de la tranzacţionare a instrumentelor financiare în vederea menţinerii unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi (protecţia investitorilor).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata