Cameron : Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei, „ci din contră”

0 8

Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei, ‘ci din contră’, a declarat joi la Davos premierul britanic David Cameron, la o zi după discursul său controversat referitor la UE, în faţa a zeci de preşedinţi de companii şi lideri politici, relatează AFP.

‘Nu este vorba de întoarcerea spatelui către Europa, ci din contră. Este vorba de a afla cum putem ajunge la o Europă mai competitivă, mai deschisă şi mai flexibilă şi să asigurăm locul Marii Britanii în cadrul său’, a declarat Cameron la Forumul Economic Mondial de la Davos, care se desfăşoară până la 27 ianuarie.

Premierul britanic a explicat că doreşte să ‘negocieze un nou acord’ cu Uniunea Europeană, ‘care să funcţioneze pentru Marea Britanie’ şi care să fie acceptat de cetăţenii britanici.

‘Acesta nu este bun doar pentru Marea Britanie, este necesar şi pentru Europa’, a subliniat Cameron.

‘Europa este pe cale de a fi depăşită în competiţia mondială şi neglijată de investitori; a venit timpul să fie transformată într-un motor pentru creştere şi nu o sursă de costuri pentru lumea afacerilor şi de plângeri pentru cetăţenii noştri’, a adăugat şeful guvernului britanic.

David Cameron s-a angajat miercuri, sub presiunile euroscepticilor, să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum asupra menţinerii Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată în prealabil, suscitând îngrijorările partenerilor săi europeni.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata