Care este diferenţa de salariu dintre stat şi privat

0

Angajaţii de la stat au ajuns să câştige lunar cu aproximativ 1.000 de lei  pe capitaţie mai mult decât „colegii” lor angajaţi în mediul privat. Discrepanţa s-a mărit cu timpul, salariile de la stat majorându-se mult mai consistent decât cele din mediul privat, informează economica.net.

Discrepanţă mare între câştigurile salariale de la stat şi cele din mediul privat. O analiză realizată de Institutul Naţional de Statistică scoate în evidenţă faptul că un muncitor angajat la o companie deţinută de stat poate câştiga în medie şi cu aproape 1.000 de lei mai mult decât „colegul” său care este pe statele de plată a unui angajator cu capital privat.

  • Cum s-a ajuns aici

Din anul 2005, cifrele indică o creştere mult mai accelerată a salariilor de la stat faţă de cele din mediul privat, în contextul în care, la stat se câştiga aproape dublu faţă de privat. Spre exemplu, în 2006, câştigul salarial mediu net a unui muncitor care lucra la stat ajunsese la 1.194 lei, cu 16% mai mult decât cu un an în urmă, în vreme ce muncitorul de la privat câştiga în medie 670 de lei, cu 12,2% mai mult comparativ cu 2005.

Tendinţa a continuat şi în perioada 2006-2009, astfel că, la nivelul lui 2009 salariul mediu lunar net al unui muncitor angajat la o companie de stat a atins pragul de 2.000 de lei. În acelaşi an, la privat se câştiga în medie 1.083 de lei, cu 917 lei mai puţin. De asmenea, în 2010 diferenţa dintre banii încasaţi de un muncitor angajat la stat şi cel al unui salariat la privat era de 956 de lei.

  • Schimbările ultimilor ani

2010 a adus însă o schimbare în ceea ce priveşte  majoririle salariale la stat şi privat. Este primul an în care câştigul salarial nominal mediu net a crescut mai mult la privat (plus 5,8%) decât la stat (plus 5,1%). Mai mult, în 2011 muncitorii din mediul privat au primit în medie cu 9,24% mai mult decât cu un an în urmă, în vreme ce salariile colegilor de la stat s-au majorat cu numai 1,18%.

Discrepanţa dintre veniturile muncitorilor de la stat şi cele raportate de salariaţii companiilor private s-a diminuat astfel până la 69,8%, faţă de 84,6% cât era 2009. În cifre exacte, în 2011 câştigul salarial nominal mediu net lunar al unui muncitor de la stat era de 2.127 de lei, iar la privat nu depăşea 1.252 lei.

  • Pragul de 1.000 de lei

Diferenţele mari dintre salariile la stat şi cele de la privat în cazul muncitorilor, singura categorie de salariaţi pentru care INS are date, ies în evidenţă şi dacă ne uităm la perioada în care cele două categorii au atins la salariu pragul de 1.000 de lei. La stat acest prag a fost atins încă din 2005 (1028 de lei), în timp ce la privat s-a câştigat în medie peste 1000 de lei (1030 de lei) de abia în 2008.

Menţionăm că cirele prezentate mai sus se referă la câştigul salarial nominal mediu net lunar pe forme de proprietate şi categorii de salariati. Câştigul salarial mediu lunar reprezintă raportul dintre sumele plătite salariaţilor de către agenţii economici în luna de referinţă, indiferent pentru ce perioadă se cuvin, şi numarul mediu de salariaţi. Ultima actualizare a datelor datează din 13-09-2012.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.