Victor Ponta: Comasăm prezidenţialele cu europarlamentarele pentru că în 2019 preluăm preşedinţia UE

0 6

Dacă nu vom decala ciclul electoral, România poate fi în campanie electorală în 2019 când va prelua preşedinţia Uniunii Europene şi s-ar putea face de râs, a explicat, joi, 24 ianuarie, la Iaşi, premierul Victor Ponta, unul dintre motivele pentru care a propus comasarea anul viitor a alegerilor prezidenţiale şi a celor pentru Parlamentul European.

‘Am cel puţin trei motive pentru care am propus eu, nu domnul Crin Antonescu, această comasare. Preşedintele Traian Băsescu nu va candida la alegerile prezidenţiale, pentru că nu mai are voie. Anul viitor, alegerile europarlamentare nu pot fi schimbate ca dată şi pentru mine şi miniştrii care avem zi de zi treburile ţării, să nu ai şase luni de campanie electorală este un lucru bun pentru ţară în acest context. Mai este un al treilea lucru, pentru că eu gândesc pe termen lung în perioada 2014 – 2019. În anul 2019 vom avea preşedinţia Uniunii Europene. Dacă nu facem decalaj de ciclu electoral, vom avea preşedinţia Uniunii Europene în campanie electorală. Aşadar, să nu ne facem de râs. Nu a impus nimeni nimic. Am discutat raţional şi cred că raţiunea va învinge’, a declarat, într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta.

Cu privire la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora şi-ar depune demisia din funcţia de preşedinte pentru a declanşa alegeri anticipate, dacă şi parlamentarii ar face acest lucru, premierul Victor Ponta a spus: ‘Înseamnă că nu demisionează. Eu demisionez, şi domnul Antonescu demisionează. Să văd cum demisionează cei de la PDL şi PP-DD. Eu chiar vreau alegeri parlamentare ca să nu mai intre nimeni de la PDL, care a intrat în Parlament de pe locul doi. Dar e o poveste, preşedintele a jucat tenis. Sunt convins că, discutând mai puţin inflamat, vom vedea dacă e bine pentru România să stea şase luni în campanie electorală sau mai puţin. În rest, eu mizez pe raţiune, chiar dacă vine mai târziu. Au sărit toţi de la PDL că nu e bine. Dar când e bine? Să ne spună ei când să facem alegeri şi aşa vom face’.

Prezent la conferinţa de presă, co-preşedintele USL, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat că nu există nicio stenogramă a întâlnirii de marţi seara, de la Senat, alături de premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu preşedintele Traian Băsescu.

‘Am văzut ştirea cu stenograme de la întâlnire. Se mai întâmplă să mai existe în presă ştiri pe surse. Dar acum nu există nicio stenogramă. Ce apare ca fragmente nu s-a discutat, sunt aberaţii. Îmi fac datoria să o spun: OTV s-a închis, dar spiritul lui este liber şi nu m-ar mira să văd în cum unii moderatori ajung iar în tomberoane. O minimă legătură cu realitatea trebuie să existe’, a declarat Crin Antonescu, preşedintele Senatului.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu au participat, joi, la Iaşi, alături de alţi membri ai guvernului şi lideri ai USL, la sărbătorirea Unirii Principatelor Române.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata