Biletele VIP la concertul lui Joe Satriani, epuizate

0 12

Biletele la categoria VIP pentru concertul pe care chitaristul american Joe Satriani îl va susţine la Bucureşti pe 20 mai s-au epuizat.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis joi , un sfert din biletele disponibile s-au vândut, iar până pe 27 ianuarie inclusiv fanii celebrului chitarist pot cumpăra bilete cu 10% discount din reţeaua Eventim.

Turneul lui Joe Satriani începe pe 18 mai la Istanbul, continuă la Bucureşti şi include capitale europene precum Zagreb, Belgrad, Roma, Paris sau Bruxelles. În total, 43 de reprezentaţii în cluburi şi săli de concert din întreaga Europă.

Concertul se va desfăşura la Sala Palatului. Accesul în sală va fi permis începând cu ora 19,00, iar spectacolul va începe la ora 20,00.

Biletele sunt disponibile la preţurile de 200 lei, 160 lei, 130 lei şi 100 de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, prin CardAvantaj, la sediul Eventim din strada Polonă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata