Cod portocaliu de vânt puternic, precipitaţii abundente şi viscol pentru 7 judeţe

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara, 24 ianuarie, noi avertizări de vânt puternic, precipitaţii abundente şi viscol, fiind emis Cod portocaliu pentru şapte judeţe.

Potrivit ANM, vineri în intervalul orar 4.00 – 14.00, şapte judeţe – Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Buzău (nordul) se află sub Cod Portocaliu, iar alte 13 – Botoşani, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Băila, Tulcea şi Buzău – (sudul) sub Cod Galben.

În intervalul menţionat, în sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări care vor depăşi la rafală 70 km/h şi va fi viscol ce va determina reducerea vizibilităţii sub 50 m.

În judeţele Vrancea, Bacău, nordul judeţului Galaţi şi în zona de munte a judeţului Buzău ninsoarea va fi mai puternică în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate, dar vântul va continua să bată cu putere viscolind şi troienind zăpada.

Pentru intervalul 14.00 -20.00 a fost emis un alt Cod galben pentru 14 judeţe – Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna şi Buzău.

Astfel, vineri după-amiază va continua să ningă în nordul şi centrul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali, iar vântul va mai avea intensificări îndeosebi în jumătatea sudică a Moldovei, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor mai fi şi în Muntenia şi Dobrogea, iar în Transilvania va continua să ningă.

Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar vor fi ninsori şi intensificări ale vântului în sudul şi sud-estul ţării.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.