Hoţii români au vrut să dea foc tablourilor furate din Olanda

0

Cei trei hoţi români au vrut să dea foc tablourilor furate din Olanda, însă au renunţat din cauza situaţiei generate, a declarat vineri la Tribunalul Bucureşti un procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Tribunalul Bucureşti judecă recursul la arestarea preventivă a celor trei români acuzaţi de furtul a şapte tablouri de mare valoare de la muzeul Kunsthal din Rotterdam – Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru.

În faţa instanţei, reprezentantul DIICOT a arătat că la dosar există o interceptare în care Radu Dogaru spune: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

Procurorul a susţinut că Radu Dogaru nu a putut justifica despre ce obiecte era vorba, însă reprezentantul DIICOT a spus că Dogaru a dus două dintre tablouri, semnate de Gauguin şi Matisse la expertul Mariana Dogaru pentru a fi verificate.

La începutul şedinţei de judecată, procurorul a solicitat ca audierile să nu fie publice, invocând ‘atingerea unui interes de stat’ deoarece se cooperează cu autorităţile olandeze, însă judecătorul a respins cererea.

Pe de altă parte, unul dintre avocaţi a arătat că, din actele dosarului, reiese că tablourile ar fi la Iaşi, la o persoană neidentificată.

Din datele strânse de procurori, două persoane, un asistent al creatorului de modă Cătălin Botezatu şi un cetăţean moldovean, au prezentat unui colecţionar de artă din Bucureşti două dintre tablourile furate.

Tablourile au fost duse la un expert, care le-a evaluat la suma de 60 de milioane de euro şi l-a atenţionat pe colecţionar că sunt originale, fiind semnate de celebrul pictor Matisse, iar tranzacţia nu a mai avut loc.

Principalii suspecţi în acest caz, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, au fost arestaţi preventiv pe 22 ianuarie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5, ei fiind acuzaţi că au sustras şapte tablouri de mare valoare, semnate Henri Matisse, Paul Gaugain şi Claude Monet, din Muzeul Kunsthal din Rotterdam.

„În motivarea referatului procurorilor s-a arătat că, în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15/16 octombrie 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate – Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane euro. Cei trei au locuit o perioadă în Olanda, sunt de origine din judeţul Tulcea şi au fost reţinuţi în România, fiind denunţaţi autorităţilor de o fostă iubită a lui Mihai-Alexandru Bitu.

Ancheta autorităţilor române în acest caz este sprijinită de un procuror şi o echipă de poliţişti olandezi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.