Creditarea în zona euro a scăzut pentru a opta lună consecutiv

0

Volumul creditelor acordate companiilor şi gospodăriilor din zona euro a scăzut în luna decembrie 2012, pentru a opta lună consecutiv, ceea ce înseamnă că dobânzile extrem de scăzute practicate de BCE nu au succes în relansarea investiţiilor şi cheltuielilor, transmite Reuters.

Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a păstrat dobânda de referinţă la nivelul record de 0,75% şi anterior a injectat peste 1.000 de miliarde de euro în sectorul bancar, încă cu toate acestea activitatea de creditare rămâne la un nivel scăzut.

Potrivit datelor comunicate luni de BCE, creditele acordate sectorului privat au scăzut cu 0,7% în luna decembrie 2012 comparativ cu luna decembrie 2011, după ce în luna noiembrie 2011 au înregistrat o scădere anuală de 0,8%.

‘Poate că zona euro se îndreaptă spre o revenire, dar nu va fi o revenire alimentară de credit’, a apreciat Christian Schulz economist la Berenberg. ‘Revenirea încrederii în sectorul bancar ar putea fi ascunsă de efectele recesiunii şi procesului de deleveraging’, a adăugat Schulz.

BCE a mai publicat luni o serie de date cu privire la evoluţia masei monetare în zona euro. Potrivit BCE, masa monetară M3 a înregistrat o creştere anuală de 3,3% în luna decembrie 2012, mai puţin faţă de creşterea de 3,8% înregistrată în luna noiembrie. Masa monetară în sens larg (M3) este utilizată de BCE ca un indicator al presiunilor inflaţioniste.

Zona euro se confruntă în prezent cu cea de a doua recesiune din ultimii patru ani pe măsură ce guvernele diminuează cheltuielile pentru a-şi putea reduce deficitele.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat la data de 10 ianuarie că se aşteaptă ca economia zonei euro să-şi revină treptat în cursul acestui an. Potrivit celor mai recente prognoze ale BCE, economia zonei euro se va contracta cu 0,3% în acest an urmând să revină pe o creştere de 1,2% în 2014.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.