Crin Antonescu: Călin Popescu-Tăriceanu a încălcat grav Statutul PNL

0

Călin Popescu-Tăriceanu şi colegii care susţin organizarea de alegeri pentru desemnarea unui alt candidat la prezidenţiale au încălcat Statutul Partidului Naţional Liberal, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

El a spus că se pronunţă împotriva excluderii acestora din partid, fiind adeptul unor discuţii clare şi deschise în forurile de conducere ale PNL.

„Dar faptul că mă pronunţ împotriva excluderii în acest moment nu înseamnă că nu apreciez că s-a încălcat grav Statutul. Dar este unul dintre motivele pentru care am şi solicitat convocarea acestui congres, pentru a lămuri aceste lucruri şi, în speranţa că, lămurindu-se, evităm şi excluderi pe care nimeni nu le doreşte. Nu e vorba numai de imaginea, ci de interesele fundamentale ale partidului, de strategii, de angajamentele publice. Preşedintele partidului, conform normelor din Statut şi celor care vor fi adoptate la Congres, este garantul respectării Statutului, dar prin nicio prerogativă preşedintele nu are dreptul de a exclude sau de a împiedica – drept de veto – excluderea cuiva. Problema care se pune este dacă aceşti oameni, a căror muncă e călcată în picioare, vor tolera”, a afirmat preşedintele PNL.

Antonescu a reamintit că, la momentul constituirii Uniunii Social Liberale, a existat o dezbatere serioasă în PNL, existând o susţinere unanimă, inclusiv prin votul lui Călin Popescu-Tăriceanu.

„Dar, în toată perioada foarte grea, din punctul de vedere al bătăliei propagandistice, de amenajare şi transpunere în realitate a acestei coaliţii, ar fi avut partidul nevoie de sprijinul unui om cu notorietatea, cu experienţa dlui Tăriceanu. Nu l-am avut nicio secundă. Sunt oameni care au fost spectatori, care au pândit – chestiune de tactică -, dar vorba e că am muncit, am rezistat, ne-am bătut într-o bătălie foarte grea şi am câştigat ceva pentru acest partid. N-are nimeni dreptul, nici dintre cei care ne-am bătut, darămite din cei care au stat pe margine, să facă praf astăzi tot ceea ce s-a câştigat pentru PNL. Vreau să avem o discuţie care să clarifice aceste lucruri – prin Statut – ce putem să facem, ce nu putem să facem, să convenim care e strategia PNL, să reformulăm sau să formulăm sau să schimbăm nişte principii, angajamente luate.

Dar, după aceea, să le respectăm cu toţii, astfel încât să ne respectăm munca şi ceea ce spunem faţă de cetăţeni, pentru că, în momentul în care partidul face un congres, în care PSD face un congres, când mergem şi facem o campanie nu doar electorală de o lună, ci de doi ani, în care spunem cutare candidat va fi prim-ministru, va fi candidatul nostru la preşedinţie, avem o reacţie de la oameni la fel de relevantă precum alegerile primare din organizaţii, aşa cum doreşte dl Tăriceanu. (…) Dacă ai motive să schimbi un candidat nu şubrezeşti din interior”, a argumentat Antonescu.

Potrivit acestuia, candidatura la prezidenţiale din partea PNL este recunoscută şi validată în congres de partenerii politici din USL şi confirmată prin vot de opinia publică. El a adăugat că sondajele existente nu dau vreun motiv de îngrijorare în legătură cu „şansele majore” ale candidatului USL de a câştiga prezidenţialele din 2014.

Liderul liberalilor a precizat că a solicitat convocarea Congresului extraordinar al PNL pentru a discuta orice problemă în acest for suprem de conducere, orice problemă, inclusiv legată de candidaţi la prezidenţiale.

„Dacă cineva doreşte, s-o discute. Mi se pare însă cu totul întristător faptul că cineva care, din motive pe care nu le comentez, nu candidează la Congres, nu a candidat pentru un post de ministru, care nu a candidat la conducerea unui grup parlamentar (…), cineva care nu foloseşte circuitele competiţionale ale partidului, care nu foloseşte discuţiile deschise şi permanente din toate forurile partidului în care e membru, pentru a putea propune, critica, candida, face declaraţii de natură evident să afecteze poziţia PNL, imaginea PNL şi imaginea USL. Pentru că, în fond, ce avem noi după succesul extraordinar pe care această construcţie politică l-a avut la alegerile locale, la alegerile parlamentare – avem o regrupare disperată a adversarilor noştri politici reali, în încercarea post-alegeri de a dezbina USL şi de a inocula electoratului, atât cât poate convinge, această propagandă, ideea că USL nu va rezista, că partidele din USL vor ajunge la conflicte fundamentale, că partenerii nu îşi vor ţine cuvântul, că USL nu are de fapt un candidat la prezidenţiale sau are, dar mai vedem noi”, a arătat Crin Antonescu.

În opinia acestuia, „este jenant” ca un om cu experienţa politică a fostului premier Tăriceanu să vină şi să spună, în repetate rânduri, „ceea ce vor să audă adversarii politici”.

„Avem Congres peste trei săptămâni, care se va desfăşura în maximă transparenţă, la fel ca toate congresele noastre, în care orice se poate propune şi în care orice se poate decide. N-am niciun fel de problemă, am conştiinţa perfect împăcată, chiar dacă ar trebui să plec de la conducerea PNL, că, în calitate de preşedinte al acestui partid, am ajuns la cel mai mare scor al partidului de după 1990, la statutul de partid mare în România, am iniţiat şi construit o realitate politică şi o speranţă uriaşă pentru români – USL -, am oferit PNL şi am fost sprijinit de o copleşitoare majoritate şansa ca PNL să aibă în campania din 2009 şi astăzi în conştiinţa publică un candidat credibil şi puternic la prezidenţiale, ceea ce PNL n-a avut niciodată înainte”, a argumentat preşedintele Partidului Naţional Liberal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.