Davos 2013: S-a terminat criza?

0 28

Cea de a 43-a ediţie a Forumului Economic de la Davos nu a adus clarificările aşteptate de întreaga lume. Participanţii din cele peste 100 de ţări s-au reunit în mica staţiune elveţiană Grisons cu sufletele îndoite de teamă, dar totuşi optimişti. Adevărul este că cei 2500 de lideri veniţi din întreaga lume s-au împărţit în două tabere: susţinătorii revenirii economiei mondiale (ceea ce ar fi o excelentă veste!) şi tabăra scepticilor, care încă nu cred că 2013 înseamnă un nou început pentru economia mondială. După cinci zile de dezbateri, concluzia a fost una singură: interesul naţional trebuie să prevaleze în faţa celui internaţional.

 Dănuţ Dudu

 

“Dynamic resilience” – un artificiu de marketing?

 

Începând cu 2010, reuniunile Forumului Economic Mondial de la Davos au avut teme aproape comune, care nu au făcut decât să mascheze realitatea:

  • 2010 – “Regândeşte, Redesenează, Reconstruieşte”;
  • 2011 – “Teme comune pentru noua realitate”;
  • 2012 – “Marea transformare, căutarea de noi modele”,
  • anul acesta, tema sub care s-au desfăşurat cele cinci zile ale forumului este: „Rezilienţă dinamică”.

Din punct de vedere economic, “resilience” este capacitatea unei economii de a reveni la traiectoria de creştere după ce a încasat un şoc. Asocierea acestui termen cu cel de „dinamică” i-au făcut însă pe participanţi să se întrebe la modul serios ce a dorit să spună Klaus Schwab şi organizatorii prin această temă.

Pare a fi mai curând un exerciţiu de marketing mediatic menit a atrage cât mai mulţi participanţi, care să dea impresia, din start, că lucrările nu vor face decât să consemneze faptul că economia mondială este pe drumul cel bun.

Sau şi mai grav, este o sintagmă ironică la adresa a ceea ce ne aşteaptă anul acesta. Această interpretare a permis unora dintre observatori să observe că participanţii de anul acesta de la Davos sunt…”Happy Gloomy”.

Cu alte cuvinte cei care s-au reunit în ediţia din acest an a Forumului au avut chef de glumă, fericiţi să au supravieţuit crizei, dar, în acelaşi timp, rămânând prudenţi în ceea ce priveşte evoluţia efectivă a situaţiei economiei globale.

O dualitate care s-a reflectat în sondajul de opinie realizat de la cei de la PricewaterhouseCoopers şi care arată că liderii sunt un pic mai optimişti cu privire economia anului 2013 faţă de 2012, dar mult mai puţin optimişti în ceea ce priveşte propriile afaceri.

Asta deoarece aceştia s-au arătat mai curând preocupaţi de creşterea taxelor, ca soluţie la reducerea datoriilor statelor occidentale şi stabilizarea monedelor pe plan mondial. (De altfel, una din marile temeri ale participanţilor la Forum o constituie posibilitatea declanşării unui război al valutelor la nivel internaţional).

Acestea fiind spuse, să încercăm să trecem în vedere temele majore abordate în perioada Forumului Economic Mondial.

 

Creştere, dar care creştere?

După cum am precizat deja, tema centrală a fost cea a rezilienţei dinamice, care ar trebui să caracterizeze evoluţiile economice după patru ani de criză. Dincolo de comentariile mai mult sau mai puţin tendenţioase pe această temă, un consens a fost totuşi marcat: cale întoarsă nu se poate face, fie doar şi dacă analizăm cifrele înregistrate de creşterea economică în ultimii 22 de ani. Asta se traduce prin imperativul continuării reformelor, creşterii adaptabilităţii la condiţiile de piaţă concurenţială din ce în ce mai acerbă.

Şi totuşi, despre ce tip de creştere vorbim? Răspunsul dat de participanţii la Forum a fost că respectiva creştere trebuie să fie mai responsabilă şi să permită dezvoltarea durabilă.

Numai că şefii de companii s-au arătat îngrijoraţi de riscurile climatice implicate de o astfel de politică economică, după ce anul 2012 a fost marcat de fenomene climatice extreme: seceta globală însoţită de o furtună tropicală gigantică care a afectat SUA. O evidenţă care afectează în special ţările puternic industrializate. Totuşi, la final nu s-a găsit răspunsul la o întrebare extrem de simplă: se vor face şi eforturi în această direcţie?

Revenind la creşterea economică, trebuie subliniat că în cadrul Forumului s-au întâlnit două moduri de abordare a subiectului: unul mai incisiv, abordat de ţările emergente cu rate de creştere ridicate, şi unul mai rezervat,  aparţinând celorlalţi participanţi.

În ceea ce priveşte creşterea ţarilor emergente, întrebarea care s-a pus este legată de calitatea acestei creşteri.

Asta în condiţiile în care guvernatorul Băncii Chinei, Yi Gang, anunţă că ţara sa va înregistra în 2013 o creştere de 8%, mai mult decât dublă faţă de cât estima FMI pentru întreaga economie mondială: 3,5%.

Numai că Republica Chineză va trebui să se reorienteze către consumul intern şi mai puţin pe export. Asta spre “deliciul” ţărilor africane care speră că, în aceste condiţii, forţa de muncă chineză să fie din ce în ce mai scumpă în raport cu cea africană. Asta a permis preşedintelui nigerian să solicite statelor occidentale şi Chinei să facă investiţii în infrastructura ţării, pentru a evita blocarea creşterii economice. “Dacă vom reuşi, în zece ani vom avea o rată de creştere cu două cifre” susţinea ministrul de finanţe nigerian.

În ceea ce priveşte Occidentul, întrebarea care s-a pus a fost: o creştere lentă, bazată pe rate de referinţă scăzute, reprezintă o nouă normalitate pentru acesta? Asta în condiţiile în care toate ţările se confruntă cu aceeaşi problemă: îmbătrânirea populaţiei, explozia cheltuielilor sociale şi a datoriilor. Asta i-a permis directoarei generale a FMI, Christine Lagarde, să anunţe în plenul lucrărilor că instituţia pe care o conduce prevede pentru 2013 o recesiune în zona euro de 0,2%.

În plus, principalul risc care trebuie luat în calcul în anticiparea creşterii economice ţine de oboseala guvernelor şi a societăţii de a mai promova politici de austeritate în perioada următoare. După cum sublinia Mario Monti, toate aceste eforturi se plătesc în timp.

 

S-a terminat criza financiară?

Este ceea ce a anunţat şeful băncii americane Goldman Sachs, dar care a adăugat că situaţia nu este totuşi depăşită. Şi asta pentru că băncile încă nu au reuşit să-şi echilibreze bilanţurile chiar dacă în termeni relativi raporturile dintre capitalurile proprii şi lichiditate s-au îmbunătăţit, multe dintre acestea susţinând că se pot încadra în normele Basel III.

În realitate însă, în valori absolute, diferenţialul este încă prea mare, mai ales în cazul băncilor care nu au reuşit să “scape” integral de împrumuturile toxice pe care le-au făcut în perioada 2011-2008, când s-a dezvoltat bula bancară americană.

Acest fapt însă nu i-au împiedicat pe cei de la Banca Reglementărilor Internaţionale să susţină că direcţia în care se merge este cea corectă, deşi ritmul nu este cel aşteptat. Totuşi, Axel Weber, preşedintele băncii elveţiene UBS şi ex-preşedinte al băncii centrale a Germaniei a atras atenţia că politica promovată de băncile centrale nu face decât să amâne problema şi nu să o rezolve.

În acest context, trebuie însă subliniat faptul că tendinţa discuţiilor pe această temă realizate în cadrul Forumului este de renunţare la globalizarea finanţelor şi reîntoarcere la logică naţională. Acest lucru s-a resimţit mai ales la nivelul sistemului bancar american care a refuzat aplicarea normelor Basel III dar şi la nivelul accentuării măsurilor naţionale în domeniul bancar. Asta înseamnă însă o frână pentru creşterea economiei mondiale, ridicând noi piedici în ceea ce priveşte finanţarea companiilor (mai ales a celor multinaţionale).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.