Senatul se reuneşte luni în sesiune extraordinară pentru a discuta majorarea pensiilor şi organizarea instanţelor judecătoreşti

0 3

Senatorii sunt convocaţi, luni, 28 ianuarie, în sesiune extraordinară, pe ordinea de zi a şedinţei de plen aflându-se proiectul de lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dar şi aprobarea unei ordonanţe de urgenţă privind majorarea pensiilor cu 4%.

În ceea ce priveşte primul proiect înscris pe ordinea de zi, Senatul va trebui să analizeze cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu, care susţine că ‘legea trimisă spre promulgare, ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, este de competenţa Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, însă, contrar dispoziţiilor constituţionale în materie de partajare de competenţă a Camerelor, prima Cameră sesizată în procedură de dezbatere şi adoptare a legii a fost Senatul’.

Preşedintele susţine că, în data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă, ‘or, în situaţia în care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfăşurat în ordinea stabilită de Constituţie, legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot’.

‘Totodată, în Camera Deputaţilor, legea a suferit modificări, în Comisia juridică fiind introduse amendamente care se referă la contenciosul administrativ. Astfel, prin modificările aduse, Camera Deputaţilor a extins obiectul de reglementare al legii, legiferând şi în domeniul competenţei de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale, judeţene sau centrale. Acest aspect reprezintă o modificare semnificativă a legii, ce nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Procedând în acest mod, Camera Deputaţilor a fost singura Cameră care a legiferat’, mai spune Băsescu.

În şedinţa din 4 decembrie 2012, senatorii din Comisia juridică au analizat cererea preşedintelui Traian Băsescu, precizând că ‘motivele cererii de reexaminare, formulate de Preşedinte, sunt întemeiate, membrii Comisiei juridice din Senat propunând eliminarea din cuprinsul legii a prevederilor referitoare la contenciosul administrativ – întrucât Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 intră în competenţa decizională a Senatului’.

‘Senatul, în mod corect, în conformitate cu prevederile art. 73, alin 3) din Constituţiei şi ale art. 88, alin 7) din Regulamentul Senatului, a luat în dezbatere această iniţiativă în calitate de primă Cameră sesizată’, se mai arată în raportul întocmit de Comisia juridică din Senat.

Astfel, Comisia juridică a înaintat plenului Senatului un raport de admitere a cererii de reexaminare, împreună cu legea amendată.

În ce priveşte cel de-al doilea proiect de lege înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de luni, referitor la aprobarea OUG nr.1/2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice, acesta prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, precum şi stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei.

‘De asemenea, se mai prevede aplicarea indicelui de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut preliminat, corespunzător anului precedent celui în care se deschide dreptul de pensie, şi valoarea punctului de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anii 2010 şi 2011’, se precizează în analiza Consiliului Legislativ.

Potrivit liderului grupului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, în ceea ce priveşte modificarea Legii 263/2010 trebuie clarificate unele „mici inadvertenţe existente în legislaţie, care nu ar permite să se aplice, conform angajamentelor, începând cu data de 1 februarie”

Ambele proiecte ce urmează a fi dezbătute în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, au un caracter organic. După votul pe care îl vor primi în plenul Senatului, ele vor fi transmise Camerei Deputaţilor, care le va discuta marţi, în sesiune extraordinară.

Totodată, în şedinţa de plen de luni, senatorii vor trebui să valideze, prin votul majorităţii, un membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea judecătorilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata